De foarte multe ori se întâmplă să găsim explicații pertinente pentru lucruri aparent inexplicabile care se petrec aici, lângă noi, cu condiția de a căuta aceste explicații în științe, oricare alte științe decât cele sociale. Pentru acest articol am ales chimia.
Reprezentanții divizionarei secunde, Rapid CFR Suceava, și-au cerut scuze suporterilor, conducerii clubului și finanțatorilor. Totuși, aceștia au acuzat o parte a presei, care a scris că formația suceveană nu și-ar fi apărat corect șansele, chemându-i să probeze acuzațiile în instanță.
Din anul 1989, când au avut loc ultimele lucrări de reparație totală pe strada Sucevei, nu s-a mai realizat nicio lucrare capitală. Miercuri, 15 octombrie, la sediul Primăriei municipiului Fălticeni, a fost semnat contractul pentru reabilitarea străzii Sucevei.
În cursul zilei de vineri, 17 octombrie, pe Mărășești va fi inaugurat un nou loc de joacă, amenajat de Rosal, în baza contractului de salubrizare stradală pe care l-a avut cu Primăria Suceava.
Municipalitatea suceveană a semnat în cursul zilei de marți, 14 octombrie, primul contract din Programul Național de Dezvoltare Locală la Ministerul Dezvoltării Naționale.
Aproximativ 278 de kilometri de marcaje vor fi refăcuți de autoritățile județene. Județul Suceava are una dintre cele mai vaste rețele de drumuri județene și naționale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a tras un semnal de alarmă cu privire la serviciile oferite de hotelul Alpin de pe masivul Rarău, pe care le consideră necorespunzătoare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează joi, 16 octombrie, de la ora 10.00, Ziua informării pentru solicitanţii de locuri de muncă în străinătate, „Information Day”.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor Ziare.com, unul din foștii miniștrii ai Apărării Naționale atrage atenția că implicarea SIE în acest scandal poate avea ca efect o sincopă în colaborarea serviciilor din România cu cele partenere.
Traian Băsescu riscă să cadă în propria plasă, după afirmațiile potrivit cărora Victor Ponta a fost ofiţer SIE. Aceste afirmații aduc din nou în actualitate acuzaţiile că însuşi Băsescu ar fi manevrat de serviciile secrete.
Elena Udrea, candidatul PMP la prezidențiale, a dezvăluit care este, în viziunea sa, pericolul ca Victor Ponta să devină preşedinte, explicând faptul că este şantajabil şi a spus că este convinsă că fostul președinte de onoare al PC, Dan Voiculescu, ştia despre calitatea de fost ofiţer acoperit a lui Ponta.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.