Toader cheamă sindicaliștii din penitenciare la negocieri

Ministrul Tudorel Toader anunță că este gata să se întâlnească cu angajații din penitenciare pentru a lămuri atât situația creată în sistem de hotărârea CEDO privind condițiile neconforme în care sunt cazați de...

Memorialul „Mihai Mironiuc”, în perioada 3-5 august

Începând joi, 3 august, şi până sâmbătă, 5 august, sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava va fi gazda Memorialului „Mihai Mironiuc”, competiţie ce a devenit una de tradiţie pentru Suceava şi handbalul din...

Flăcări puternice la o gospodărie din Ilişeşti

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit marți, 1 august, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Ilişeşti....

Calendarul zilei de 2 august

În anul 1969 a avut loc prima vizită a unui preşedinte american în România. Nicolae Ceauşescu împreună cu prim-ministrul Gheorghe Maurer, l-au primit la aeroportul Otopeni, pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon. Membrii delegaţiei americane au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, fapt remarcat de altfel şi de președintele Nixon.