În perioada 08 – 10 octombrie, echipele mixte de control formate din poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Serviciile de Investigare a Fraudelor şi Ordine Publică, specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava și ai Direcţiei Silvice Suceava au executat acţiuni pe linia controlului legalităţii circulaţiei materialului lemnos și de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos.

În cadrul acţiunilor şi controalelor au fost constatate 14 infracţiuni, din care 11 la legislaţia în domeniul silvic. De asemenea, au fost aplicate 330 de sancţiuni contravenţionale în domeniile din competența poliției. Valoarea totală a acestor sancţiuni este de 131.823 lei. Au fost confiscaţi 252,21 m.c., material lemnos în valoare de 98.298 lei.

La data de 08 octombrie, în cadrul unei verificări efectuate la o societate comercială cu punct de lucru în municipiul Fălticeni, s-a constatat faptul că administratorul societăţii, un bărbat de 50 ani, din municipiul Suceava, a achiziţionat cantitatea de 154,604 m.c. cherestea de la o societate comercială din județul Botoşani, cu avize de însoţire a materialului lemnos din care nu rezulta provenienţa legală. Contravaloarea cantităţii de cherestea în sumă de 73.969,681 lei (TVA inclus) a fost confiscată, iar societatea a fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*