Duminică, la ora 02:30, Poliția comunală Șcheia, a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de un bărbat de 27 de ani din comuna Straja, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat în fața unui restaurant din localitate.

Conform unui comunicat al IPJ Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 21 mai 2016, ora 11:30 – 22 mai 2016, ora 02:00, profitând de faptul că proprietarul autoturismului se afla la o petrecere organizată în restaurant, persoane necunoscute au spart geamul unei portiere și au sustras din torpedou un portofel cu bani și documente personale, prejudiciul fiind de circa 500 lei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu lase în vehicule bani sau bunuri de valoare nici pentru perioade scurte. De asemenea, recomandăm să nu fie lăsate la vedere obiecte electronice, telefoane mobile, genţi, serviete.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.