Social

Suceava pierde pe teren propriu cu Dinamo II

Deși au jucat în zece oameni preț de peste 20 de minute, jucătorii de la Dinamo II s-au impus în fața celor de la Rapid CFR Suceava. Partida de pe Stadionul Areni a început după un minut de reculegere în memoria fostului crainic al stadionului, Ioan Vaţlavec.

Condus + alcool = dosar penal

Trei persoane care au condus sub influență alcoolică au fost depistate de polițiștii din județul Suceava. În toate cele trei cazuri s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluționat procedural.

Lemn fără documente, depistat de polițiști

În perioada 18 – 19 aprilie, echipele mixte de control constituite din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava şi comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Suceava, au desfăşurat o acţiune în sistem integrat de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava.

Ucis de un cauciuc

În data de 20 aprilie, Poliţia oraşului Broşteni a fost sesizată despre faptul că la sediul unei societăți comerciale din localitate, s-a produs un accident soldat cu decesul unei persoane.

Păcăliți prin cele sfinte

Un bătrân din comuna Bălăceana a fost înșelat de doi bărbați, aceștia cerându-i bani cu împrumut, în numele unui preot, întrucât acesta din urmă ar fi suferit un accident de circulație.

Expoziție de goblene

Luni, 22 aprilie, la ora 12, în holul Palatului Administrativ Suceava, va avea loc vernisajul expoziţiei de goblenuri „Bucuria Învierii Domnului”, realizate de doamna Nadia Boiechko.

(VIDEO) Platforma Civică „Acțiunea 2012” a fost lansată și la Suceava

Organizaţiile nonguvernamentale din cadrul Platformei Civice Acţiunea 2012 vor să înainteze în Parlamentul de la Bucureşti un proiect de lege, prin care solicită „realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat”.

Ziua Națională a Bibliotecarului

În fiecare an, în data de 23 aprilie, se sărbătorește în România Ziua Națională a Bibliotecarului. La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava celebrăm, în avans, la 22 aprilie, atât Biblioteca, în calitate de instituție academică fundamentală, cât și pe slujitorii ei, de ieri și de azi.

Timbre poștale pentru Ziua Pământului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Mamei Pământ, sărbătorită pe 22 aprilie, Romfilatelia se alătură acțiunilor desfășurate de organizațiile și instituțiile mondiale pentru a conștientiza importanța protejării mediului înconjurător și introduce în circulație o emisiune de timbre poștale, intitulată Ziua Pământului 2013.