Întrebat dacă este de părere că liderul UNPR vrea să fie un arbitru între Palatele Cotroceni și Victoria legat de Codul Fiscal, analistul politic Bogdan Chirieac a zis: „Gabriel Oprea este un arbitru între Palate pe Codul Fiscal și este un arbitru poate și pentru că este la muncă. Ceilalți sunt la plajă, în vacanță”.

„Prin implicarea domnului Gabriel Oprea, acum există șanse mari să treacă în Parlament Codul Fiscal. Dacă noul Cod Fiscal ar fi fost aprobat, acest lucru ar fi însemnat prima înfrângere a lui Klaus Iohannis în Parlament. În momentul în care Gabriel Oprea se implică în această direcție, rezultă că va trece Codul Fiscal grație vicepremierului”, a mai spus analistul politic.

„Discuția despre Codul Fiscal nu este o discuție despre Codul Fiscal, ci este o discuție despre demisia lui Victor Ponta din funcția de prim-ministru. Acesta este – în opinia mea – motivul pentru care președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul Fiscal în Parlament”, a adăugat Bogdan Chirieac la România TV.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*