Suceava LIVE | Homepage

Despre omul politic, cu omul din stradă

🕔09.Iun 2017

Pentru că avem temperaturi care ne permit să ieșim la plimbare, am scos capul din redacție și am luat-o la pas prin toate parcurile orașului ca să vedem ce mai zic sucevenii noștri despre oamenii politici ai vremii.

Majoritatea, puși în fața unei asemenea enormități, au rămas fără cuvinte, fie au avut exprimări care nu fac cinste unei pagini din ziar. Dar putem garanta că au fost niște ziceri din toată inima, sincere și de băgat boala în politicienii locali. Doar că noi nu dorim ca în urma celor citite vreun ales de-al locului să se trezească cu vreo boală de aia rușinoasă, care nu se spune copiilor, nici nevestei, așa că vom folosi în articolul nostru doar răspunsurile pe care le-am considerat mai degrabă pline de reprezentativitate, decât pline de viruși. Oricum, în încheierea introducerii, vom folosi spusele dintr-o discuție anterioară a celui mai cunoscut sărman al Sucevei, cel supranumit Africanul, care a cuvântat: „Da´ ce, noi avem oameni politici?!? Avem numai nebuni, domnule!”

 

Doamna Mirela, casnica cu „1000 de draci”:

 

„Ce politicieni? Mă lași în pace! 1000 de draci sunt în parlamentul ăla și la guvern. Lumea lui Belzebut! Te uiți la Iohannis și zici că-i Antichrist și Dragnea, tartorul dracilor. Nimic nu fac pentru țară. Totul pentru ei. Și ce, crezi că ai noștri (parlamentarii suceveni n.n.) sunt mai breji? Freacă buha toată ziua pe salarii decente, pozează oleacă pentru presă și gata: îs cei mai deștepți și mai competenți, vezi Doamne! Adică ei nu văd că nu mai avem industrie, că altă meserie decât cea de vânzător nu există în toată Suceava asta, nu văd că trebuie selectați profesorii, medicii, funcționarii publici pe criterii de competență, că trebuie distrusă mafia din poliție în primul rând, apoi mafia omului de rând. Mă duc ca proasta din patru în patru ani să aleg, că poate o să fie mai bine. Un rahat cu apă rece iese de fiecare dată! De fapt, nici ca proasta nu mă duc, că mă duc de gura lui bărbată-miu, revoluționarul lui pește prăjit, care nu mai lucrează nimic din ´97. Bună treaba o făcut c-o ieșit în stradă în ´89! Grozavă treabă o făcut! De gospodar adevărat! Numai așa am putut scăpa de copii, că au plecat fiecare în zarea vântului de sărăcie și nevoi. Acuma stăm ca cucii singuri și ne bucurăm de singurătate. A naibii bucurie e asta când ești bătrân! Mulțumesc politicienilor de după revoluție pentru așa cadou”

 

Nenea Mihai, fost om al muncii, actual om al statului… de drept:

„Eu sunt om de dreapta, așa să știi dumneata. M-am născut comunist, dar o să mor liberal! La fel ca toți ăștia din PNL, PMP și care or mai fi. Democrația-i frumoasă, așa să știi matale. Frumoasă ca o fată de aia mare pe care-o vezi în paginile ziarelor. Are sânișori, are funduleț, dar te poți bucura tu, om de rând, de ele?!? Pe dracu! Tot ăia cu bani o caută în coarne. Exact la fel e și cu democrația. E grozav de frumoasă, dar nu e pentru toți. E numai pentru cei cu bani, afaceri, ceafă groasă, patroni, șmecheri. Numai ei se pot bucura de ea. Eu n-am glumit când am zis că-s liberal. Îmi place competiția, îmi place ideea că trebuie să câștige mai mult cel care se dovedește a fi mai bun în domeniul său, dar să fie așa: cel mai bun. Nu cel mai șmecher, nu cel mai cu tupeu. Pe lângă asta, a fi liberal presupune, din punctul meu de vedere, să ai și o anumită cultură, o anumită ținută, o anumită eleganță. Ori toată clasa politică actuală, inclusiv cei de dreapta, au apucături de borfași. De băieți de cartier trecuți prin viață. Uită-te la discursurile lor! Alea nu-s discursuri de oameni politici. Sunt discursurile unor oameni mari, cu cunoștințe de clasa a 4-a și maturitatea unor adolescenți problemă. Suceava nu are oameni politici. Are deputați, senatori, primari, dar nu oameni politici. Conjunctura i-a trimis acolo, nu idealurile lor politice. Dovada e că majoritatea sunt niște traseiști. Dacă erau oameni politici, mureau în partidul respectiv, nu treceau în altul pentru o funcție. Mircea Quintus este un model de om politic pentru dreapta românească. Când va muri el, le va pieri tagma”

 

Mihai, tânăr, frumos, liber și hipster corect, corespunzător:

 

Oamenii politici suceveni se împart în două mari categorii: comuniștii și cei pro-europeni. România nu are ce căuta în afara Uniunii Europene. Îmi este foarte clar acest lucru. Civilizația apuseană este un standard din toate punctele de vedere, către care trebuie să ne îndreptăm neîncetat. Oricine susține altceva decât acest lucru este un imbecil puțin retardat. Îmi pare rău că zic acest lucru, dar ăsta e adevărul. Hai să o mai lăsam baltă cu România profundă și să ne ocupăm de România europeană. Nu mai putem sta în primitivismul cultural, social și politic în care ne aflăm. Ce a făcut România senzațional în istoria lumii ca să ne raportăm mereu la trecut? Am fost un neam de trădători și lași. Singurul act de demnitate națională a fost răsturnarea regimului comunist. Dar și atunci a trebuit să murim de foame ani buni ca să ne trezim. Noroc că am mai plecat cu munca în străinătate de ne-am mai luminat la minte, altfel tot alegători de PSD rămâneam toți. Și dacă românii vor această ciumă roșie mai departe, e numai din pricina educației care e cum e și a pensionarilor care trăiesc pe spatele nostru. Având în vedere acest context, vorba marelui gânditor grec Cicero, sau poate o fi altul, că acum am un lapsus cât Casa Poporului, când a trecut fluviul Tigru: atunci asta e!” (Hi! Hi)

 

Moș Vasile, nici tânăr, nici liber, nici frumos, dar cu temele făcute:

 

„Da´ de ce vrei dumneata să mă enervezi? De ce vrei să îmi strici ziua? Noi nu mai avem clasă politică, ce să mai zicem de oameni politici suceveni? Oamenii politici sunt cei care apără și promovează interesele poporului. Ai văzut așa ceva în ultimii 27 de ani? Ai văzut dumneata așa ceva? Ei merg în Parlament să se dea în spectacol și să dea legi care să le protejeze lor interesele. Singurul guvern care a încercat să facă ceva pentru neamul acesta a fost guvernul Ponta. Doar ăsta. Grindeanu e la fel de ineficient ca restul guvernelor de la revoluție încoace. Asta pentru că ascultă de Dragnea care în mod evident va distruge PSD-ului și bruma de credibilitate pe care o are. Îmi pun mari speranțe în noul partid al lui Daniel Constantin. El a fost un ministru al Agriculturii performant și pare un om decent din toate punctele de vedere. Dacă va face echipă cu Ponta, vor avea un scor electoral bun la viitoarele alegeri. Pentru Suceava, ar fi bine să nu primească în structura noii organizații politice, oameni vechi. Să caute oameni noi, profesionaliști și naționaliști. E o rușine azi să îți iubești țara, dar numai cu astfel de oameni poți ridica un popor. Uită-te la polonezi, la cehi, la slovaci, la croați, la statele nordice. Au o stabilitate economică la care noi numai putem visa, dar politica lor este suficient de naționalistă cât să permită o dezvoltare economică. Ele sunt încă state suverane, nu sclavele directivelor bruxeleze și nici ale celor americane. Aș vrea să citesc despre intervenția ambasadei SUA în afacerile interne ale vreunei țări menționate anterior, dar nu cred să fie probabilă o asemenea lectură. Dacă ești atent, pe unele ziduri din oraș scrie: «Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara»! Atunci când vom face asta, abia atunci va fi bine”

 

Măriuța, fată de fată:

 

„Cum adică oameni politici suceveni? Adică Flutur, Băișanu, din ăștia? Da?!? Ce-am nimerit-o! Păi ce să cred? Cred că sunt acolo să ne reprezinte, nu? Pe noi, poporul, alegătorii cum ar veni, nu? E bine că este oameni politici, altfel n-ar avea cine ne conduce și toată lumea știe că trebuie să fim conduși. E așa de când lumea, nu? Na, și eu mi-aș dori să devin politiciancă, dar nu știu dacă pot. Poți candida peste 18 ani, sau trebuie mai mult? Că na, nu știu din astea. Am învățat ceva la facultă, dar n-am prea băgat în seamă. Poate o să aflu mai multe acum, la masterat. Da, e interesant cu politica! Să fii șef peste atâția oameni, să asculte toată lumea de tine, îmi surâde ideea. M-aș vedea ministră sau ceva pe-acolo la București. Cred că îți dau bani și de hăinuțe, nu? Mașină, cazare! Ce îți poți dori mai mult. Mai bine decât cu iubit. Cred că România are o politică bună în mare, dar mai trebuie să dea bani la oameni. Că oamenii dacă e săraci, nu e fericiți, ori politicienii ar trebui să ne facă fericiți ca să-i alegem din nou, nu? Chiar așa, ce partide mai sunt, că m-aș băga în unul. Angajează cu carte de muncă, nu? Poză nu-mi faci?”

Ziarul SuceavaL!VE

SuceavaL!VE recomandă



SUCEAVA L!VE pe facebook

Suceava Virtual

Publicitate




Sondaj

În eventualitatea regionalizării României, care dintre următorii lideri politici suceveni ar avea cele mai mari şanse să devină guvernatorul Bucovinei?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...