În perioada 17-20 august 2017, la Cetatea de Scaun a Sucevei va avea loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.

 

 Emil Ursu, directorului Muzeului Bucovinei, a precizat că ediția din acest an a Festivalul de Artă Medievală va aduna peste 400 de participanți, urmând să fie prezente și trupe din Ungaria, Serbia și Ucraina.
Evenimentul este organizat de Muzeul Bucovinei, Primăria municipiului Suceava și Consiliul Județean Suceava.

Ampla manifestare va debuta cu tradiționala Parada cu făclii care va avea loc, joi, 17 august, de la ora 20:30, pe traseul Biserica Sf. Mina din Cartierul Obcini – Bulevardul George Enescu – Primărie – Bulevardul Ana Ipătescu-  Cetatea de Scaun.

După cum a anunțat directorul Muzeului Bucovinei, în acest an, la festival vor participa șase trupe noi, din care trei din străinătate: o trupă din Ucraina-Delegația din Principatul de la Kiev, trupa Beli Orlovi din Serbia și trupa Szolnok Lovagrend din Ungaria.

Vă prezentăm programul detaliat al manifestărilor cuprinse în cadrul festivalului:

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*