Acesta a trebuit să răspundă la întrebările pe care reprezentanții comisiei i le-au adresat, iar la majoritatea întrebărilor adresate, în legătură cu legalitatea alegerilor din 2009, Flutur a răspuns doar cu „nu știu, nu am cunoștință, nu îmi amintesc”, lucru care i-a deranjat pe cei care au pus întrebările.

E drept că anii s-au scurs, iar Flutur nu mai este nici măcar jumătate din omul politic care era atunci, iar asta o dovedește în fiecare zi, însă de aici, până la a lua niște oameni de proști cu acele răspunsuri este destul de nepotrivit pentru un om politic.

Redăm în continuare parte din dialogul purtat azi cu Gheorghe Flutur:

FLUTUR: „Era o toamnă destul de tumultuoasă, picase Guvernul Boc. Atribuţiunile mele s-au axat pe relaţia cu teritoriul: coordonarea filialelor. Cu un calendar în faţă, urmăream zi de zi, de la Suceava, încadrarea în aceste chestiuni: desemnarea oamenilor în secţiile de vot, desemnarea în BEJ-uri, procedura de instruire etc. În ziua alegerilor, a trebuit să votez acasă, deci am ajuns abia seara în Bucureşti. Am fost paretidul care furniza la miezul nopţii date care băteau cu datele pe care BEC le anunţa o zi mai târziu. N-am altceva să vă spun.

Ce atribuţii a avut domnul Videanu?

S-a ocupat de numărătoarea paralelă.

Cine s-a ocupat de secţiile din diapsora?

Nu mai ştiu nimeni. Senatorul Badea, dar nu vreau să greşesc.

Ştiţi de autocarele care treceau graniţele în ziua votului?

Nu. În ziua votului, nu eram aici. Noi ne instruiam oamenii din secţia de votare să fie vigilenţi.

  Exista teoretic posibilitatea de fraudare a votului?

Nu pot să spun asta. Instituţiile statului şi-au făcut datoria.

  La ce oră aţi dat rezultatele finale la turul doi?

După miezul nopţii. Eram la o emisiune la TVR.

Celebrul tabel cu numărătoarea l-aţi văzut?

Fiecare spunea că are numărătoare paralelă. Numai că PSD a produs-o. De partea cealaltă, se spunea, dar nu vedeam acest produs. N-am participat, pentru că eram la o dezbatere.

Exista posibilitatea ca votul să fie fraudat?

Nu. Noi eram minoritari în secţiile de votare.

Când s-a conturat la PDL un alt rezultat al alegerilor?

Cred că după miezul nopţii.

În ce condiţii s-a produs schimbarea din funcţie a lui Dan Nica?

Pe măsură ce se apropiau alegerile, începuse să se răcească relaţiile în coaliţia PSD-PDL. Era miza mare, pe fondul candidaturilor: Traian Băsescu, la noi, Mircea Geoană, la PSD. Neînţelegerile se amplificau şi ne-am trezit în situaţia de a ne trezi singuri la guvernare. Mai multe nu ştiu. Asta a fost cauza principală. Alte elemente nu am, pentru că veneam destul de rar la Bucureşti.

De ce au fost schimbaţi prefecţii?

Nu am cunoştinţă de aşa ceva.

Cine l-a susţinut pe domnul Baconschi să fie ambasador?

Nu cunosc.

Cine a luat decizia de a înlocui toţi prefecţii?

Nu am cunoştinţă. Nu ştiu de vreo decizie politică.  Cezar Preda (PNL): Văd că tot repetăm întrebări la care am primit răspunsuri clare. Dar văd că unii se prind mai greu.

A existat vreo legătură a PDL cu vreo instituţie a statului responsabilă de alegeri?

Nu, categoric nu.

A avut cineva de la PDL vrei legătură cu şeful STS sau cu şefii serviciilor secrete?

Niciodată. Nici nu-i cunosc.

Aţi avut vreo convorbire cu domnul Băsescu în ziua votului?

Nu. Am ajuns cu un sfert de oră înainte de ora 21.00 la Bucureşti.

Cine ţinea legătura cu candidatul?

Domnul Băsescu avea un stuff de campanie, într-un alt sediu. Conducerea partidului vorbea.

Din echipa de campanie cine făcea parte?

Sulfina Barbu, Adriean Videanu şi alţii.

Aţi participat în echipa care a negociat dezbatera televizată?

Nu. Eu eram omul care ţine legătura cu filialele.

Din diaspora aţi primit contestaţii?

Nu-mi amintesc.

Aveţi vreo informaţie că votul romanilor a fost răsturnat?

N-am nicio informaţie. Atat de încordată a fost lupta, dacă cineva avea vreo informaţie, n-ar fi lăsat lucrurile aşa.

Ce anume a determinat PDL să-l coopteze pe Gabriel Oprea în Guvern?

N-am participat niciodată la vreo discuţie de acest tip.

Cine a organizat întalnirea lui Traian Băsescu cu Bercea Mondial?

Nu cunosc. Traian Băsescu îşi stabilea şi singur acţiunile din campanie.

Cine a fost şeful stuff-ului de campanie al lui Traian Băsescu?

Nu cred că a avut un stuff. Erau consultanţi. Cred că era şi domnul Onaca pe acolo.

Domnul Berceanu a făcut parte din stuff?

Era prezent destul de des. Cred că da. Venea destul de des la întalnirile echipei de campanie.

Domnul Blaga ce funcţie a avut? Nu a avut nicio funcţie. Era ministru de Interne. Vasile Blaga nu avea nicio calitate. Dacă n-ar fi fost ministru, ar fi fost şef de campanie.

Cum explicaţi numărul foarte mare de votanţi de la secţiile din Suceava?

E un judeţ care are foarte multe obiective turistice. Dar n-a fost o problemă semnalată de vreun alt partid.

De la cine aţi aflat rezultatul alegerilor?

La partid am aflat rezultatele finale, după miezul nopţii.

Cu domnul Baconschi aţi discutat în timpul campaniei?

Nu.

Aţi discutat cu cei de la PSD în timpul campaniei?

Eu, niciodată.

Cine ţinea legătura cu BEC?

Avocatul Cristian Enea.

Acestea sunt o parte dintre răspunsurile pe care Gheorghe Flutur le-a dat astăzi membrilor comisiei.