În acest sens, astăzi, 18 octombrie 2016, a avut loc la sediul Instituției Prefectului, județul Suceava, întâlnirea semestrială a echipei interinstituționale pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, ocazie cu care a fost subliniată importanța Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, sub sloganul „Traficul de persoane poate fi prevenit!”.

prefectura-2

La întâlnire au participat reprezentanţii Instituției Prefectului, Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Poliţiei Locale Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Tribunalului Suceava, Asociaţiei SEVA, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava.

Cu acest prilej, ANITP a anunţat şi rezultatele campaniei online de informare şi sensibilizare cu privire la victimele traficului de minori în vederea exploatării prin muncă „Mânuţe fericite, NU mânuţe chinuite!”, derulată în parteneriat cu Asociaţia „Telefonul Copilului” (ATC), în perioada 16.06.2016-16.09.2016. În cadrul ședinței au fost înmânate diplome de merit Instituției Prefectului Suceava, Asociaţiei SEVA, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava pentru implicarea activă în campania menționată. Mesajele campaniei au fost afişate de peste 160.000 de ori, în conturile a peste 86.000 de persoane, implicând activ peste 4000 de utilizatori. Acestea au atras peste 1600 de aprecieri, 1030 de distribuiri şi 85 de comentarii.

prefectura-1

În contextul marcării Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a organizat, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, numeroase campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

„Implicarea întregii societății civile în lupta împotriva traficului de persoane rămâne unul din dezideratele importante ale Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane”, a declarat la finalul ședinței subcomisar de poliție Liliana Orza, coordonatorul Centrului Regional Suceava.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*