Tragedia este că inclusiv ei credeau acest lucru. Acest fapt s-a datorat sistemului educațional în care profesorii se cred niște Dumnezei, iar elevii silitori erau un fel de cete îngerești cărora li se garanta că vor rămâne în Rai atâta timp cât vor asculta și vor urma poruncile Dumnezeilor respectivi. Din acest punct de vedere, noi, ceilalți, mediocrii care preferam să ne urmăm vocația și nu îndrumările didactico-dumnezeiești pe care ne pișam în gândul nostru ori de câte ori le auzeam, eram stăpâniți de demoni și urma să ardem în iadul care urma să vină după ce părăseam băncile școlii, dacă nu reușeau să ne exorcizeze cu ajutorul sistemului de evaluare.

Faza proastă e că domnii profesori nu realizau că Raiul este reprezentat de comunism, în timp ce noi trăiam de ceva vreme în iad, adică în capitalism. Dacă în Rai puterea se află în mâna unui singur om, care pe deasupra e inclusiv Dumnezeu și categoriile sociale reprezentate de sfinți, mucenici, sau îngeri sunt pe picior de egalitate (vorba vine, că și acolo unul e mai sfânt ca altul), iar laptele și mierea sunt asigurate pentru toată lumea pe baza principiilor economiei centralizate, în iad, adică în capitalism, rezistă doar cine este mai competitiv, cine are inițiativă personală, doar cine nu are ochelari de cal. Din păcate, sistemul de învățământ tocmai asta făcea și mai face: pune ochelari de cal, în loc să ofere o imagine de perspectivă asupra lucrurilor. Ți se bagă atâtea prostii inutile în cap la școală, care nu îți vor folosi nici măcar la șters mucii, încât dacă le bagi definitiv în cap, devii un inadaptat social. Pentru că societatea nu are nevoie de respectivele cunoștințe, nu din alte cauze. Societatea de azi are nevoie de oameni de acțiune, conștienți de ce pot sau nu pot face, pragmatici, care oferă rezultate în urma muncii depuse, nu teorii. Nu trebuie să se priceapă la toate! E de ajuns să stăpânească bine unul, două, maxim trei domenii în care să lucreze cu plăcere și să dea din ei tot ce au mai bun. Așa le rămâne timp și pentru familie, pentru prieteni și fac inclusiv bani.

În alte ordine de idei, în iad, în cazul nostru în capitalism, nimeni nu îți dă nimic de-a gata. Totul trebuie obținut prin efortul personal, printr-o muncă deseori crâncenă, cu o concurență uneori nedreaptă. În Raiul oferit ca iluzie de profesori, totul ți se oferă pentru că tu ai fi un ales și un deosebit fiindcă știi toate rahaturile alea care nu îți folosesc cu nimic în iad, dar cărora dumnezeilor tăi li se par importante pentru că ar muri de foame făcând altceva. Ghinion! – vorba unui clasic în viață. Părăsirea școlii e izgonirea din Rai, în niciun caz o prelungire a acestuia. Bine ai venit printre noi: posedații.