Există un loc de unde n-ai mai vrea să pleci, unde oamenii sunt frați, unde iarba foșnește a cântece de altădată, iar acest loc se numește Sadova. Satul cu oameni frumoși, cum mai este denumită această localitate, se remarcă de fiecare dată prin oameni gospodari, dar și prin ceea ce reușesc să facă acești oameni, cu modestie și pricepere.

Dovadă că și-au ales în fruntea comunei un edil care știe să investească în domeniile care sunt prioritare pentru comunitate, după ce a investit în educație, sănătate și infrastructură, Mihai Constantinescu Otcu, primarul comunei Sadova a înțeles că, și turismul face ca lucrurile să funcționeze altfel într-o comunitate.

Sute de persoane au participat la inaugurarea acestei zone de agrement

Astfel, ieri, în comuna Sadova a fost inaugurată zona de agrement „Lac Iezer”, un loc în care liniștea naturii se împacă de minune cu frumusețea lacului Iezer. Până a avea însă acest tablou perfect, au existat oameni care au muncit zile întregi pentru a putea da o altă față acestui loc. Primarul comunei recunoaște astăzi că au existat persoane care au fost sceptice atunci când au auzit ce își propune el, însă, alături de echipa sa a reușit să ducă la bun sfârșit acest proiect.

Mihai Constantinescu Otcu, primarul comunei Sadova

„Mă bucur că sunteți astăzi la lacul Iezer, în munți, aici unde am reușit să dăm viață unui proiect la care am muncit și în care am pus mult suflet. Trebuie să recunosc că n-a fost cel mai ușor proiect pe care l-am implementat până acum, însă totul este bine când se termină cu bine. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit: Consiliului Local al comunei Sadova, echipei mele, oamenilor care au răspuns pozitiv de fiecare dată când a fost nevoie. Acest lac are peste 1.150 de ani, lucru care reiese și din spusele cercetătorilor, cărora și noi le-am dat lemn din acest lac pentru a putea spune cu exactitate câți ani stau în spatele acestei locații”, a spus edilul comunei, Mihai Constantinescu Otcu.

Semn că se dorește o dezvoltare continuă a comunei, primarul a declarat că nu are de gând să se oprească aici.

„Vreau să fac drumul montan Obcina Feredeului- Trei Movile- Iezer, precum și drumul spre lacul Bălătău. Nu se pot face toate odată, însă sunt convins că împreună vom reuși să ducem și aceste proiecte la bun sfârșit”, a mai adăugat primarul din Sadova.

Zona de agrement a fost sfințită de un sobor de preoți

La sfințirea acestei zone de agrement a fost prezent și un sobor de preoți, precum și sute de persoane dornice să vadă cum arată astăzi această locație.

Turiștii sunt așteptați pentru a-și petrece timpul liber aici

Sute de persoane au participat la inaugurarea acestei zone de agrement

„Nu ne-am gândit că în locul unui lac plin de mizerii, poate apărea un lac curat, înconjurat de o asemenea frumusețe. Se vede că a fost multă muncă, iar noi ne bucurăm să avem astăzi la noi în comuna asemenea frumusețe”, ne-a declarat un localnic.

„Felicitări, atât domnului primar, cât și Consiliului Local, iar pe cei care ați venit astăzi aici vă felicităm că țineți atât de mult la lucrările frumoase care se fac în comuna Sadova”, a spus unul dintre preoții prezenți la eveniment.

Un loc în care liniștea naturii se împacă de minune cu frumusețea lacului Iezer

Accesul la lacul Iezer este cu punct de plecare din DN 17A, continuându-se pe distanța de 5.5 km pe DJ Sadova, până la casa silvică Holohoșca, iar în continuare pe distanța de 3.5 km pe drumul forestier Iezer.

2 Responses

  1. Locuitor Din Sadova

    „Plin de mizerii”? In lacul Iezer a fost prins cel mai mare pastrav din Bucovina! Păcat că edilul a scos tot pestele din lac! Cioturile rămase din urma exploatării forestiere facuta chiar de firma domnului primar n-au fost prinse in fotografii din cate observ.
    Fiind locuitor al comunei, am dorit si eu să merg la Iezer si spre surprinderea mea nu există drum asfaltat pana acolo si spre si mai marea-mi surprindere: La Iezer nu se găsesc cosuri de gunoi! Asa se explică toate cojile de la seminte aruncate pe jos, împreună cu alte gunoaie! Rusine edilului! Să nu uităm de interviul luat de „Întâlniri Bucovinene” in care edilul a uitat suprafata comunei si de asemenea si punctele cardinale! Stratul de uzură pe strada principală a comunei n-a mai fost pus de 5 ani, au fost „plantate” doar plombe care acum, datorită ploii înghețului si dezghetului, au distrus drumul.
    Pentru actuala conducere am doar o singură întrebare: Cum puteți dormi liniștit stiind ce ati făcut comunei si continuati să vă faceți reclamă fără a spune toată povestea?

    Răspunde
  2. radu

    De ce ar trebui montate cosuri de gunoi ? Cine le golește, cu ce bani ? Si de ce ar trebui sa se ocupe cineva sa rezolve o problema de care fiecare individ ar trebui sa fie responsabil. Cât de greu este sa-ți pui resturile într-o pungă și s-o arunci la înapoiere în prima pubelă publică, dacă nu în propria pubelă !?

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.