Partidul Mișcarea Populară Suceava vine cu o alternativă demnă de luat în seamă pentru conducerea administrativă a județului Suceava.

Reticența de care dau dovadă lideri politici ai altor partide importante, vis-a-vis de această mișcare politică, ne duce cu gândul la faptul că, prin decizia de a-l nominaliza pe Bogdan Codreanu drept cap de listă pentru Consiliul Județean, electoratul din județ poate transforma rezultatul din ziua votului.

Surprizele politice în județul Suceava sunt tot mai dese pentru electoratul dezamăgit de clasa politică, iar acest lucru era oarecum anticipat de mass-media. Însă, contrar lucrurilor cu care politicienii ne-au obișnuit, se pare că în anul electoral 2016 avem parte și de surprize plăcute. Una dintre acestea, și probabil cea mai importantă, este desemnarea primarului comunei Pojorîta, Bogdan Codreanu, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava din partea Partidului Mișcarea Populară. Chiar dacă gurile rele ar comenta pasul în spate făcut de președintele Organizației Județene a PMP, Corneliu Popovici, demonstrația interesului și a implicării în viața administrativă este dovedită prin faptul că nu funcția politică primează, ci persoana care are experiența și potențialul de a dezvolta județul. Se pare că decizia luată de conducerea partidului de a-l nominaliza pe Bogdan Codreanu drept candidatul ideal pentru funcția de președinte al administrației județene a atras un număr mare de simpatizanți din cele 114 unități administrativ teritoriale către Partidul Mișcarea Populară și, odată cu ei, un număr important de susținători la alegerile din 5 iunie a.c.

CODREANU, OMUL CARE A SCHIMBAT DESTINUL UNEI COMUNE

În urmă cu opt ani, despre comuna Pojorîta nu se știa mai nimic. Doar că este în județul Suceava, că are pădure, că are păstrăv, care se pune în cobză, sau că treci pe drumul principal când vrei să mergi la Cluj. Se știa în schimb despre oamenii din comună că sunt gospodari nativi, care nu se fac de râs în județ, că te impresionează cu ospitalitatea lor și cu faptul că nu există gospodărie nearanjată. În 2008 însă avea să se întâmple unul dintre cele mai bune lucruri pentru gospodarii care locuiesc în comuna Pojorîta. Odată cu schimbarea administrației locale, cu un tânăr care a dovedit că dragostea pentru locurile natale face mai mult decât interesele obscure ale clasei politice actuale, comuna Pojorîta a început să se dezvolte fantastic, lăsând în urmă chiar municipii de renume. Astfel, Bogdan Codreanu reușește în opt ani să schimbe destinul comunei Pojorîta, transformând zona periferică a Câmpulungului, în nucleul binecuvântat al Bucovinei. Astăzi, comuna Pojorîta se mândrește cu un număr important de turiști, cu o infrastructură extrem de bine pusă la punct, cu câteva titluri de „Cea mai frumoasă comună din România” și cu aceeași oameni gospodari, dar care trăiesc acum la nivel european. Implicarea în absorbția de fonduri europene, gestionarea corectă a fondurilor administrației locale și dorința transformării comunei într-una europeană au adus succesul echipei conduse de Bogdan Codreanu, iar puterea exemplului este necesară la nivel județean. După decenii în care Pojorîta stătea în umbra municipiului Câmpulung Moldovenesc, în doar opt ani, Pojorîta, prin Bogdan Codreanu, a devenit metropola în a cărei umbră se ascunde municipiul Câmpulung Moldovenesc.

UN POTENȚIAL PREȘEDINTE CU ATUURI VIZIBILE  

Lansat într-o conferință de presă organizată de Partidul Mișcarea Populară, Bogdan Codreanu și-a exprimat convingerea despre faptul că potențialul județului Suceava poate deveni atractiv la nivel european printr-o gestiune bună a activităților ce se pot desfășura pe raza județului, atât din punct de vedere turistic, cât și economic. Puterea exemplului este cel mai mare atu pe care Codreanu îl are în acest moment, dovedind în activitatea de la Primăria Pojorîta că a reușit să dezvolte infrastructura turistică de așa manieră încât să o plaseze pe harta europeană, iar mediul economic a simțit o creștere semnificativă prin aportul adus de Grupul de Acțiune Locală al cărui președinte este. Codreanu și-a exprimat convingerea că rețeta succesului de la Pojorîta poate fi aplicată și la nivel județean, iar provocarea lansată de partidul pe care îl reprezintă îl onorează. „În primul rând, pentru mine este o onoare și o provocare în această construcție politică vis-a-vis de candidatura mea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Este o provocare și pentru echipa PMP Suceava și, în același timp, le mulțumesc tuturor că mi-au dat această șansă și încredere să construim, printr-un parteneriat corect cu primarii, altceva decât ce s-a întâmplat până acum”, a declarat Codreanu. În egală măsură, conectat fiind la realitatea din teren, acesta a adăugat că toată construcția administrativă se va baza pe nevoile reale ale comunităților locale. „Nu va fi un parteneriat cu ranița în spate, va fi un parteneriat pe lucruri concrete și pe nevoile care sunt necesare în comunitățile locale, priorități legate de învățământ, sănătate, de modul în care oamenii, indiferent de culoarea politică, își doresc să aibă un trai mai bun, atât pentru copii lor, cât și pentru cei care doresc să investească în comunitățile locale. Este o luptă grea, o luptă pe care mi-am asumat-o, o luptă care trebuie dusă până la capăt și sunt convins că vom demonstra în echipă, și aici mă bazez în primul rând pe cetățenii din județul Suceava și pe liderii din comunitățile locale, care sunt convins că au înțeles și trebuie să înțeleagă că doar împreună vom putea reuși”, a conchis Bogdan Codreanu.

SEMNALELE POZITIVE DIN JUDEȚ ȘI-AU FĂCUT DEJA SIMȚITĂ PREZENȚA

Dat fiind faptul că în cele două mandate la conducerea primăriei Pojorîta Bogdan Codreanu a avut o relație strânsă cu primarii din județul Suceava, iar o parte a proiectelor implementate în zona de munte au ajutat și alte comune să se dezvolte, candidatura la președinția Consiliului Județean Suceava a acestuia va fi sprijinită atât de o parte a primarilor în exercițiu, cât și de o importantă parte a oamenilor de afaceri care s-au dezvoltat cu ajutorul echipei conduse de primarul comunei Pojorîta. Primari din zona de munte a județului Suceava, care doresc să-și păstreze anonimatul, au confirmat faptul că administrația județeană are nevoie de o altfel de viziune privind dezvoltarea. „Indiferent de culoarea politică pe care o reprezentăm, dezvoltarea localităților trebuie să resimtă o ascensiune rapidă, altfel și puținii tineri care au mai rămas se vor orienta către zone unde salariile pot permite un trai decent. Chiar dacă politic nu este etic să susținem alți candidați decât cei pe care partidul îi propune, eu am experiența lucrului în echipă și am văzut ce înseamnă să dezvolți o comunitate fără să cerșești de la Guvern. Bogdan Codreanu a demonstrat că este implicat și cred că județul de asta are nevoie, nu de nume care s-au tot perindat pe funcții și nu au reușit decât să devină populari”.

Dincolo de mediul politic, care a început să conteze tot mai puțin, mediul de afaceri care a fost ajutat să se dezvolte arată o susținere necondiționată pentru Bogdan Codreanu. „În ultimii ani s-a simțit în România o scădere a economiei, lucru care ne-a pus pe gânduri serios, văzând că afacerile noastre o iau la vale. Nici înainte nu ne îmbogățeam, dar puteam trăi fără grija zilei de mâine, restul fiind doar o mulțumită sufletească. După ce am văzut că lucrurile merg din ce în ce mai rău, am început să ne punem semne de întrebare referitoare la viitorul nostru. Am luat în calcul chiar un exil către Occident, în speranța unei vieți mai liniștite. Însă am putut observa o creștere a condițiilor de viață din localitate, ceea ce ne-a îndreptat către Grupul de Acțiune Locală. Am stat de vorbă cu specialiștii, iar președintele GAL-ului, Bogdan Codreanu, ne-a încurajat să ne dezvoltăm, în ciuda crizei economice. Astfel, împreună cu această echipă, am reușit să obținem fonduri europene, iar afacerile noastre acum sunt din nou stabile. Indiscutabil, fără o implicare a administrației locale, care a creat un mediu propice pentru atragerea de turiști, toate eforturile de dezvoltare ale noastre ar fi fost în zadar. Toate aceste lucruri se leagă unele de altele, iar noi ne putem numi norocoși pentru faptul că primarul și echipa lui au înțeles acest aspect și s-au luptat pentru a crește zona de munte”, ne mărturisea un antreprenor din comuna Pojorîta.

Puterea exemplului poate ghida în acest an alegerile electorale, în plină criză politică, iar secretele succesului pot fi dezvăluite cel mai ușor printr-o vizită în comuna Pojorîta, acolo unde Dumnezeu a revărsat binecuvântările naturii prin peisaje unice în lume și prin caracterul gospodarilor.

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.