„Zilele trecute, am citit în ziarul „ Monitorul …” un articol, (de fapt m-am așteptat să fie un articol documentat, scris de un profesionist care dorește binele frumoasei urbe unde locuim), dar la final am înțeles că: „Această rubrică este un pamflet și trebuie tratată ca atare! ”

Iată cum m-am hotărât eu să dau curs acestui îndemn: voi lua paragraf cu paragraf și îl voi comenta în felul meu- că dacă tot e voie, de ce să nu o ținem într-o distracție?

„Ceao Darwin!” La modul în care vă  „maimuţăriţi” în acest pamflet, este firesc să-l salutați într-un mod familiar și să-l numiți apoi cu apelativul,, bădie ”. Probabil faceți parte din urmașii lotului de humanoizi…  şi nu numai, care i-au servit drept experiment.

Dar mai spuneți și adevăruri. Naturalețea domnului primar este, pentru unii mici și înghesuiți sufletește,  demnă de invidiat. Dacă un profesor, a cărui menire o cunoaștem cu toții, își permite să vorbească de edilul orașului cu atâta lipsă de respect, îmi voi permite și eu, ca luptând cu armele sale, să-l ajut, ca pe viitor, să facă diferența dintre satiră și atacul la persoană.  Satira trebuie să fie subtilă, inteligentă, dar s-ar părea că vă sunt străini acești termeni.

Domnule profesorelu’, orice om viu are emoții când este pus într-o anumită situație și se poate bâlbâi, repeta, ori  poate încurca vreun termen. Cei, care sufletește au murit de ceva vreme, se întâmplă să nu calce în… copii fiind, dar să-l mănânce cu sânge rece, fără a se gândi la repercusiuni și la faptul că atacul la persoană se vede de la o poștă, și nu poate fi acoperit de trei vorbe aruncate la final.

Urmează paragraful  din care am tras concluzia că domnul primar este omniprezent. Frumos lucru! Până acum nici un primar nu a reușit acestă performanță. E mare lucru să fii prezent pretutindeni, să fii alături de oameni și la bine și la greu. Cât despre biserică, parastase și înmormântări, nu ați pomenit un lucru: mergea și înainte de a fi numit primar. I-o fi șoptit o mamă credincioasă, care l-a educat foarte bine, că în casa durerii se învață înțelepciunea, ci nu în cea a desfrâului. De aceea, are o familie respectabilă, de aceea știe să-și respecte semenii.

A oferit flori corului,, Armonia” și bine a făcut. Era un cor de preoți, iar gestul domnului primar a fost unul respectabil. Una este să îți mulțumească edilul orașului pentru osteneala de a înfrumuseța sufletele dornenilor și alta e să vină un copilaș gingaș, ce e drept,  dar inconștient de solemnitatea momentului.

Mai înșiruiți acolo o serie de păcate printre care și pe cel de a skia: „Schior pe cerul albastru” (  mi-a plăcut expresia!) M-a dus cu gândul la „Balada popii din Rudeni” scrisă de Topârceanu: „Zugrăvit pe cerul gol, Popa capătă deodată Măreţie de simbol.”  Am să ajung la finalul articolului să vă mulțumesc pentru reclama puternică ce i-o faceți domnului primar. Aproape că mă duce gândul să atașez aici și un emoticon cu cornițe.

Cât privește cartea de care pomeniți, se vrea o carte document, deci era firesc să fie folosite informații pe care familia le deținea. Nu văd care este păcatul  în editarea acesteia.

Cu vânătoarea, în general , pentru că sunt un om milos, nu sunt nici eu de acord, dar nu pot să  acuz, atâta timp cât are suport legal și este practicată pe întreg teritoriul țării.

„Excremente lingvistice” se găsesc din belșug în ziarul dumneavoastră, de aceea v-a fost termenul așa de …la îndemână.

Imaginea și-o creează fiecare în mod conștient sau nu. De pildă, dacă ați fi conștient de acest lucru, ați fi mult mai atent ce scoateți „prin vârful condeiului„ , deoarece un asemenea pamflet are un puternic efect de bumerang. Cititorii vă cântăresc  fiecare cuvânt și vă simt lipsa de sinceritate. Vă simt cum vă înclinați atitudinea civică în funcție de cum bate vântul schimbărilor  direcţiei „politice” ,conform intereselor personale. P.N. L., nu  „PieNieLie ”,din câte știu eu, este sigla unui partid istoric. Vă permiteți cu nonșalanță să râdeți de toți și de toate, uitând de înțelepciunea populară care spune că în tot acest timp dracul râde de dumneavoastră. Și râde tare, pe cuvânt, de se clatină până și piedestalul pe care v-ați urcat.

Continuați pe același ton acuzator, cu un mod liniar de prezentare, deoarece otrava urii  clocotește în suflet distrugând, definitiv, simțul umorului, de care faceți atâta caz. Asta reiese cu prisosință din ultimul paragraf, unde, inconștient de cât de departe aţi navigat pe valul urii, ne îndemnați să fraternizăm și „să-i venim de hac” primarului. Iată cât de „elegant” „profesorelu- ciotorelu” sare calul și fără să realizeze ce face, dezvăluie în ultimele rânduri chinul ce-i roade orgoliul și visul său măreț de a ajunge…unde?La„ țâțele generoase ale stat…” Și, așa cum se întâmplă în lumea unora care iubesc mocirla, ca să ajungă la țâță, dă cu râtul.

Asta am priceput eu din pamfletul dumneavoastră.  Un cititor conştiincios.”