Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au depistat în trafic, luni, în jurul orei 01:00, pe raza localității Paltin, un autoturism marca Audi A6, despre care existau informaţii că transportă țigări de contrabandă.

DSC_0013

DSC_0012

Șoferul autoturismului a refuzat să oprească la semnalele regulamentare efectuate de polițiștii de frontieră, fapt pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.

Deoarece șoferul și-a continuat deplasarea în mare viteză, la scurt timp acesta a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un parapet de protecție aflat pe marginea drumului, abandonând autoturismul.

Din primele verificări s-a constatat că mașina era plină cu țigări, fapt pentru care a fost condusă la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.000 de pachete ţigări, marca Ashima, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 77.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul în valoare de aproximativ 9.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.