Promoția 1999 a Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-a reîntâlnit după 20 de ani. Astfel, cei care în urmă cu două decenii finalizau studiile liceale militare, au reintrat pe porțile Colegiului.
Sâmbătă, 17 august, a avut loc un moment deosebit de revedere a cadrelor militare și a personalului didactic care au îndrumat pașii adolescentini ai celor peste 100 de absolvenți care au strigat „PREZENT”!
„Emoția și nostalgia au fost cuvintele de ordine care au deschis evenimentul. Un moment cu o încărcătură deosebită a fost oficierea serviciului religios, la capela colegiului, condus de preotul militar Constantin Cârloanță și cei doi preoți ce au asigurat asistență religioasă în anii 90 – Teodor Giosan și Petru Crăciun. În cadrul acestei slujbe au fost comemorați atât personalul didactic și militar ce au trecut la cele sfinte (Lt. col Petru Furnică, prof. Teodor Hrimiuc, Aurelian NIȚULESCU, Dan Căpitan, Teodor Câmpan, Ileana Ulian), cât și absolvenții ridicați la cer (Nicolae Simionescu, Ionel Craiu, Cristian Vasilică și Sebastian Hodorog)”, au spus reprezentanții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
Lasa un raspuns