Având în vedere analizele realizate la nivelul IPJ Suceava privind cauzele accidentelor rutiere grave, poliţiştii de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava au organizat în perioada 07 – 10 noiembrie acţiuni de prevenire a evenimentelor rutiere pe majoritatea drumurilor comunale, naţionale şi europene.

S-a remarcat faptul că în primele 9 luni ale anului, ca urmare a conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, la nivelul judeţului s-au produs 20 de accidente grave soldate cu 3 persoane decedate şi 23 rănite grav.

Ca urmare a acestor analize, în perioada 08 – 10 noiembrie poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune amplă de depistare a şoferilor care conduc vehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.

În cadrul acţiunii au fost reţinute 9 permise de conducere. De asemenea, au fost ridicate 9 certificate de înmatriculare.

Au fost constatate 8 infracţiuni de conducere a unor vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 27.900 lei. În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 349 şoferi.

Un bărbat de 30 ani, din comuna Todireşti, a condus autoturismul pe D.J. 178, în localitatea Cajvana, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,48 ml/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal. Un tânăr de 21 ani, din comuna Zvoriştea a condus autoturismul pe D.J. 208 B, în localitatea Şerbăneşti, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,48 ml/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal. Un alt tânăr de 22 de ani, din comuna Şcheia, a condus autoturismul pe strada Victoriei având o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Autorizaţia de circulaţie provizorie avea termenul de valabilitate expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.