Președintele Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat în cursul după amiezii de vineri, 22 octombrie, că Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții “Consolidare, restaurare, reabilitare şi dotare Palat Administrativ” s-a finalizat și în prima ședința de Consiliu Județean va fi prezentat dezbaterii în vederea aprobării un proiect de hotărâre prind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici care au fost stabiliți prin devizul general.

În urma întocmirii DALI-ului s-a estimat că pentru realizarea acestui obiectiv este necesară suma de 73.295.827,33 lei (circa 14,8 milioane euro la cursul din ultimele săptămâni) fără TVA, din care valoare Construcții montaj C+M 52.430.503,82 lei (circa 10,6 milioane euro la cursul valutar al BNR din ultimele zile) fără TVA, sursa de finanțare fiind din bugetul de stat prin Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A., durata de proiectare și execuție fiind estimată la 22 luni.

„În cadrul valorii lucrărilor de Construcții montaj, ponderea o reprezintă lucrările de Arhitectură constând în desfaceri, demolări, învelitoare, finisaje interioare și exterioare, restaurarea componentelor artistice. Ca anvergură, urmează lucrările de instalații ce cuprind desfaceri și dezafectările celor existente și realizarea instalațiilor termice, sanitare, canalizare, instalații electrice curenți tari, instalații de detecție incendiu și hidranți interiori, instalația de paratrăsnet, instalații de voce, date și control acces, instalații de iluminat arhitectural”, a spus Gheorghe Flutur.

Suprafața construită la sol a clădirii este de 1.868,84 mp iar suprafața construită desfășurată este de 7.234,62 mp. Asta ar însemna că, în funcție de cursul valutar exact la care ne raportăm din ultima perioadă, costul pe metru pătrat de reabilitare a clădirii Palatului Administrativ al Sucevei este între 1460 și 1470 de euro pe metru pătrat; spre exemplu la cursul BNR de vineri (1 euro = 4,9467 lei) ar fi rezultat 1465,0509 euro pe metru pătrat. Aici discutăm doar de valoarea pe „Construcții și montaj”. Prin urmare, orice aspecte ce intră la partea de dotări sau de instalații care nu necesită montajul, precum și cheltuieli de proiectare, consultanță, diriginție de șantier, eventuale cheltuieli conexe organizării de șantier, comisioane bancare (dacă va fi cazul), cote aferente ISC și Casei Sociale a Constructorilor nu intră în partea de construcții montaj, dar va trebui calculat la final.

DALI-ul a ținut cont de faptul că Palatul Administrativ are o deosebită însemnătate din punct de vedere istoric și arhitectural pentru județul Suceava, aceasta aflându-se pe Lista Monumentelor Istorice, sub denumirea “Clădirea Administrativă a orașului, azi Prefectura și Consiliul Județean Suceava”. Anterior elaborării DALI-ului s-a întocmit Expertiza tehnică în vederea aducerii clădirii la starea inițială, aceasta fiind realizată de un expert tehnic atestat MC și MLPAT.

Conform DALI-ului, ce a avut la bază Raportul de expertiză tehnică, sunt necesare lucrări de desfaceri pentru înlăturarea părților afectate, lucrări de consolidare a structurii de rezistență la nivelul planșeelor din lemn, a peretelui fronton, a coșurilor de fum și refacerea planșeului de lemn peste nivelul 2 cu un planșeu din beton armat, lucrări de refacere la nivelul acoperișului cu o șarpantă din structură metalică și învelitoare din țiglă ceramică, lucrări de finisaje interioare şi exterioare, refacerea tuturor instalațiilor electrice de curenți tari şi curenți slabi, sanitare, și termice. De asemenea, sunt necesare lucrări de conservare şi restaurare ale componentelor artistice care fac parte din ansamblul clădirii.

„Având în vedere anvergura lucrărilor și stringența refuncționalizării clădirii Palatului Administrativ, în urma depunerii unei Solicitări din partea Județului Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Compania Națională de Investiții CNI SA a inclus în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul “Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor” obiectivul de investiții „Consolidare, restaurare, reabilitare şi dotare Palat Administrativ, județul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.