Administrația Națională Apele Române a propus spre finanțare europeană, prin AXA 5 POIM, la Ministerul Fondurilor Europene un portofoliu de 16 proiecte în valoare totală de 426 milioane de euro. Proiectele promovate corelează lucrările de protecție împotriva inundațiilor cu soluții verzi, pentru protecția și reabilitarea ecosistemelor naturale sau refacerea biodiversității prin transformarea zonelor aflate în apropierea râurilor în coridoare verzi.
Unul dintre cele 16 proiecte propuse este „Managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava”, lucrările de amenajare propuse urmând a se realiza pe malul drept și malul stâng al râului Suceava pe sectorul cuprins între Ulma și Satu Mare, malul stâng al râului Putna pe sectorul cuprins de la confluența cu pârâul Putnișoara până la podul rutier, râul Horodnic și râul Toplița în zona acumulărilor existente Horodnic 1, 2 și 3 și râul Boisa- ploder nou.

Amplasamentul proiectului, din punct de vedere administrativ cuprinde teritoriul unităților administrativ teritoriale Ulma, Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Bilca, Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Dornești, Satu Mare, Putna, Horodnic de Sus și Horodnic de Jos. 

Scopul proiectului este reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic al râului Suceava și a afluenților acestuia, având capătul amonte la intrarea râului Suceava în țară (granița cu Ucraina) și capătul aval la confluența râului Pozen (afluent de dreapta) cu râul Suceava. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.