Profesorii care au rezultate deosebite în pregătirea elevilor au putut să se înscrie la concursul gradațiilor de merit de anul acesta, până în luna martie. După o perioadă de evaluare, rezultatele au fost făcute publice, în cursul zilei de ieri.

La sesiunea din 2016 a concursului pentru acordarea gradațiilor de merit pentru personalul didactic și auxiliar au fost depuse 459 de dosare. Dintre acestea, 325 de dosare pentru personalul didactic și auxiliar din județ au fost admise. Alte 4 dosare, de aceasta dată pentru personalul didactic militar/cu statut special din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, informații, ordine publică și securitate națională, au fost și ele declarate admise.

126 de deponenți au primit o veste proastă, dosarele lor fiind respinse, în timp ce alte 4 dosare nu au intrat deloc, în procesul de evaluare. Motivele pentru care cele 126 de dosare au fost declarate respinse au fost lipsa celor 70 de puncte necesare pentru eligibilitate sau pentru că nu s-au încadrat în numărul de locuri ce sunt disponibile pe domeniul sau disciplina lor.

La concursul pentru acordarea gradațiilor de merit sesiunea 2016, în județul Suceava, au fost depuse un număr de 37 de contestații, după cum urmează: 17 – învățători, 4 – matematică, 3 – învățământ preprimar, câte două la fizică, învățământ special și limba engleză, câte una la limba franceză, limba română, limba ucraineană, religie, profesor discipline tehnice, profesori din cluburi ale copiilor și informatician inginer de sistem.

Evaluarea dosarelor la contestații a înregistrat 20 de dosare care și-au păstrat punctajul, alte 11 dosare au înregistrat un punctaj mai mare, în timp ce 6 au avut un punctaj mai mic după contestație.

Gradaţia de merit reprezintă o modalitate de suplimentare a veniturilor cu aproximativ 25% din salariul de bază. Performanțele deosebite și implicarea sunt printre criteriile de selecție, precum și distincțiile sau alte merite. Acest spor se acordă pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2016. Personalul auxiliar are dreptul, de asemenea, la gradaţie.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.