Miercuri, 16 decembrie, la ora 5:45, polițiștii din cadrul Postului de poliție Vatra Moldoviței, au oprit pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței pentru control, autoutilitara IVECO care transporta cherestea tivită. Cu ocazia controlului efectuat, s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de către A.V., de 54 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta a prezentat documentele personale, ale autovehiculului, dar și avizul de însoțire eliberat la data de 16.12.2020. Conform documentelor de transport, acesta transporta cantitatea de 6,92 mc cherestea specia brad.
Întrucât cu ocazia controlului s-au constatat neconcordanțe între cantitatea de material lemnos transportat și datele consemnate în avizul de însoțire, autoutilitara a fost condusă la depozitul de bușteni Dragoșa din cadrul O.S Vama, pentru inventariere și luarea măsurilor legale.
S-a procedat la inventarierea materialului lemnos de către personalul Gărzii Forestiere Suceava, rezultând cantitatea de 1,58 mc cherestea specia brad, în plus față de cele înscrise în avizul de însoțire.
S-a dispus confiscarea cantității de 1,58 mc cherestea, specia brad și s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 6.000 lei a emitentului avizului de însoțire societății cu sediul în comuna Vama. Materialul lemnos în valoare de 979,6 lei a fost predat în custodie la O. S. Vama.
Lasa un raspuns