În perioada 7 – 8 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au desfăşurat, pe raza județului Suceava, acţiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.

La acţiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice precum şi poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural, în cooperare cu personal silvic din cadrul I.T.R.S.V. Suceava şi a Direcţiei Silvice Suceava. Au fost verificate 3 cantoane silvice, 13 instalații de debitat material lemnos, 365 de autovehicule și s-au realizat 23 de controale în fondul forestier.

În urma acestora, s-au constatat 2 infracțiuni și s-au aplicat 98 de contravenții, în valoare de 102.130 lei.

Printre acțiunile întreprinse, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au identificat la data de 7 august un tânăr de 24 ani, din orașul Salcea, care transporta pe raza comunei Mălini, cu autoutilitara, cantitatea de 1500 mc lemn rotund răşinoase fără documente de însoţire. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Mălini, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3 mii de lei, conform Legii nr. 171/2010.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.