În cadrul alegerilor de la Organizația Județeană PMP, 18 memebri din organizația Baia, și-au dat demisia după discursul lui Eugen Tomac, președintele executiv al PMP și președintele interimar al organizației județene Suceava.
Eugen Tomac a declarat că regretă că unii oameni nu înțeleg nici în ceasul al 12-lea că cel mai mare rău pe și-l poate face este atunci când nu înțeleg că trebuie să se oprească.
„Le transmit celor care cred că pot face jocuri mărunte în acest partid, că nu vor avea niciodată, nicio șansă. Sunt un om extrem de corect cu cei care respectă acest partid și nu îi las pe cei care cred că pot umili această construcție politică, pe care am creat-o cu mari eforturi, să o facă. Într-un partid politic cuvântul de ordine este disciplina și respectul. Nu ne poate confunda nimeni cu un partid care își reglează conturile în stil mafiot așa cum o face PSD-ul”, a transmis Eugen Tomac.
Lasa un raspuns