Peste 200 de poliţişti rutieri sau avizaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră au fost în acest week-end pe şoselele judeţului. Poliţiştii au fost mobilizaţi pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului în condiţiile emiterii unei atenţionări meteo privind căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, însă, ,,profitând” de vremea favorabilă de până la această oră, agenţii şi-au concentrat activităţile pe linia prevenirii evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.

De asemenea, acţiunile au vizat şi prevenirea evenimentelor rutiere cu implicarea tinerilor, având în vedere faptul că în acest week-end s-au derulat şi câteva ,,Baluri ale Bobocilor”.alcoolemie-2

Din fericire, până la această oră, datorită prezenţei sporite şi active în teren a poliţiştilor, în acest week-end nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave, iar şoferii care au consumat alcool şi s-au urcat la volan au fost identificaţi de poliţişti înainte de producerea unor tragedii.

Vă oferim câteva exemple care ne arată că iresponsabilitatea nu are limite de vârstă, tineri şi vârstnici fiind prinşi băuţi pe şoselele judeţului.

Prezentăm astăzi două nefericite ,,recorduri” ale week-end-ului : de vârstă şi de alcoolemie.

 La 28.10.2016, ora 12.20, un echipaj din cadrul Poliției orașului Broșteni, a oprit pentru control pe DJ 177A, din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 80 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

La 29.10.2016, ora 21.05, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localității Sasca Nouă,  din direcția Cornu Luncii către Fălticeni, un bărbat de 33 de ani din comuna Cornu Luncii, a efectuat manevra de depășire a autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani, din județul Iași, însă, la revenirea pe banda de circulație, l-a acroșat cu partea laterală din spate, după care, cele două vehicule au părăsit partea carosabilă și au intrat în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare.alccolemie-1

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru bărbatul de 48 de ani și de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 33 de ani, vinovat de producerea evenimentului, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.