Prefectura Suceava a anunțat că vineri, 29 mai, la ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, situația epidemiologică se prezintă astfel:

  • în autoizolare la domiciliu 4972 de persoane,
  • în carantină instituționalizată 12 de persoane
  • 15453 de persoane ieșite din autoizolare
  • 3095 de persoane ieșite din carantină instituționalizată.
  • Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 20146 de teste.

Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2444 de persoane declarate vindecate.

    „Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

    În ultimele 24 de ore au fost internate in spital 32 de persoane diagnosticate cu Covid – 19 si externate 57 de persoane, nefiind înregistrat nici un caz în rândul personalului medical.

     În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 430 pacienți, dintre care 206 de pacienți Covid-19, un număr de 17 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului municipal Rădăuți sunt internați un număr de 69 de pacienți Covid-19”, transmite un comunicat al Prefecturii Suceava.

În ceea ce privește situația celor două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică de la nivelul județului Suceava, evidențele arată că mai sunt sunt 4 beneficiari, respectiv 3 beneficiari, care sunt infectați Covid-19.

Forțele de ordine din structurile MAI au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

„Instituția Prefectului – Județul Suceava mulțumeste cetățenilor județului pentru atitudinea responsabilă adoptată în ultima perioadă, pentru respectarea măsurilor stabilite de autorități în perioada stării de alertă, a măsurilor de igienă și de distanțare socială stabilite de specialiști.

Conștientizarea că acțiunile personale îi pot afecta pe ceilalți, comportamentul responsabil și respectarea deciziilor autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus, au permis adoptarea unor măsuri de relaxare graduală de la 1 iunie.

 Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă”, mai transmite comunicatul Prefecturii Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.