Serviciul de Pașapoarte Suceava a emis aproximativ 21.700 de pașapoarte, între 1 iulie și 30 septembrie 2017,  cu peste 2.500 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Angela Irimia, șefa Serviciului, a declarat că 20.011 de cereri de eliberare a pașapoartelor au fost preluate la ghișeele din Suceava, iar alte 1.673 au fost soluționate după ce au ajuns aici prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate.

Angela Irimia a menționat că în intervalul 31 iulie-25 august, Serviciul pe care-l coordonează și-a prelungit programul cu publicul. Măsura a fost dispusă pentru prevenirea aglomerației, dată fiind sosirea stranierilor în concedii

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*