Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat, într-o conferință de presă, că în ultimul an, din cauza coronavirusului și-au pierdut viața 244 de suceveni. Edilul a subliniat că marți, 30 martie, rata de incidență în municipiul reședință de județ era de 1,96 la mia de locuitori, ceea ce reprezintă o situație bună, comparativ cu alte localități din țară.
„Trebuie să facem tot posibilul să limităm răspândirea acestui virus. Eu cred că această stare de carantină, pe care am trăit-o în 2020 și pe care nu ne-o mai dorim în orașul nostru, ne-a ajutat dintr-un punct de vedere și anume că a dus la limitarea răspândirii acestui virus și la limitarea numărului de decese în orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Acesta a subliniat că numărul cel mai mare de decese s-a înregistrat în luna aprilie 2020, iar după acea carantină dură, numărul deceselor a fost în scădere. Ion Lungu a mai spus că în luna iulie s-a înregistrat doar un singur deces din cauza Covid-19.
Totodată, edilul Sucevei a precizat că în anul 2021 cele mai multe decese s-au înregistrat în luna martie, iar acest lucru transmite că pericolul nu a trecut.
De asemenea, Ion Lungu a mulțumit cadrelor medicale de la Spitalul Județean Suceava pentru implicare și a făcut apel la suceveni să respecte în continuare regulile sanitare impuse de autorități, chiar dacă acest lucru nu este tocmai ușor.
Lasa un raspuns