272 de tineri suceveni au optat să se înscrie pentru ocuparea celor 200 de locuri scoase la concurs de Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

Le reamintim candidaților că depunerea dosarelor în format complet se face zilnic, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 08.00-16.00, până pe data de 10 martie.

La momentul actual, candidații înscriși se află în etapa de susținere a evaluării psihologice care se va desfășura, conform planificării, până la data de 8 martie.

Proba de evaluare a aptitudinilor fizice va avea loc în perioada 18 martie-24 martie, iar evaluarea cunoștințelor teoretice este planificată pentru data de 27 martie.

Ulterior, în perioada 29 martie- 16 aprilie, candidații declarați admiși vor avea examinarea medicală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.