Trei accidente s-au înregistrat în județul Suceava într-un interval de 24 de ore. Informația a fost oferită de biroul de presă al IPJ Suceava.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Botoșani a acroșat și accidentat ușor, în municipiul Suceava, o femeie de 74 de ani care a încercat să traverseze printr-un loc nepermis. Testat cu aparatul etilotest, șoferul a fost depistat cu o alcoolemie de 0,44 mg/l în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Un alt accident a fost produs luni, 14 septembrie, pe Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, unde o femeie de 31 de ani a suferit leziuni ușoare după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni. Șoferul care a provocat accidentul este un bărbat de 35 de ani din localitatea Ciprian Porumbescu. Cu ocazia controlului documentelor autovehiculului implicat în accident, polițiștii au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată. Conducătorul auto și femeia de 31 de ani au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Alcoolul a creat probleme și unui tânăr de 24 de ani. Acesta a accidentat uşor un bărbat de 40 de ani, la intrare în comuna Bălăceana, din cauza drumului slab iluminat. Șoferului cu pricina i-a fost descoperită o alcoolemie de 0,28 mg/l în aerul expirat și i-a fost întocmit dosar penal, care va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.