Asociația culturalã Punctart și Teatrul Municipal „Matei Vișniec” deschid ușile pentru un nou spectacol, a cãrui premierã va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 19:00.

„3 Surori” este un spectacol despre oameni aflați în cãutarea fericirii, blocați în reprezentarea fericirii și niciodatã fericiți. Prozorovii trãiesc în trecut, în viitor, dar niciodatã în prezent, iar viața trece fãrã menajamente pe lângã ei, la fel ca anotimpurile.

Catrinel Bejenariu, coordonatoarea proiectului susține cã „3 Surori” este un spectacol fãcut cu sacrificiu și se bucurã de rezultatul obținut

Am pornit acest proiect, în primãvara, în încercarea de a ne exprima în noi metode. Este nevoie sã schimbãm puțin lucrurile pentru a demonstra nouã cã se poate. Suceava a apãrut pe harta noastrã artisticã pentru cã este cel mai nou teatru, cu o echipã proaspãtã și tânãrã. Ne intereseazã abordarea temelor clasice, pentru publicul tânãr și nu numai. Spectacolul «3 surori» este o reușitã și sunt bucuroasã de ceea ce a ieșit. Este un spectacol fãcut cu sacrificiu”, a declarat aceasta.

Catrinel Bejenariu, coordonatoarea proiectului

Catrinel Bejenariu, coordonatoarea proiectului

 

Catinca Drãgãnescu, cea care semneazã regia spectacolului, spune cã aceastã producție este atipicã din toate punctele de vedere.

Am venit cu o echipã sudatã în timp, cu o echipã care este în contact cu ceea ce se întâmplã în mediul performativ de la noi și din afarã. Spectacolul este o producție atipicã din toate punctele de vedere. Este despre modelele falimentare cu care ne-au educat pãrinții noștri, despre falimentul acestor modele în societatea contemporanã, despre blocajul și debusolarea pe care le trãim noi,dar și generațiile urmãtoare, despre nevoia de schimbare, despre nevoia de crea forme noi pe toate planurile: de la personal, la politic și social”, a spus Catinca Drãgãnescu.

Catinca Drãgãnescu

Catinca Drãgãnescu

Actrița Clara Popadiuc susține cã spectacolul este o adevãratã experiențã iar motto-ul personajului pe care îl interpreteazã – „Trebuie sã muncim” este valabil și în viața de zi cu zi, pentru a face performanțã. Actorul Horia Butnaru este de pãrere cã este foarte important procesul din aceastã experiențã, fiind vorba de un limbaj nou și de o duratã mai mare a spectacolului, de 2 ore și 40 de minute.

Spectacolul are ca punct de pornire piesa de teatru Trei Surori de A. P. Cehov tradusã și adaptatã de Raluca Rãdulescu. Regia este semnatã de Catinca Drãgãnescu, scenografia și costumele de Andreea Simona Negrilã, coregrafia este realizatã de Simona Deaconescu și Mariana Gavriciuc, light & video design-ul sunt creația lui Dan Bãsu, iar muzica e interior8. Coordonatoarea proiectului este Catrinel Bejenariu, co-fondatoare Punctart. Distribuția este formatã din Cosmin Panaite, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazãr, Clara Popadiuc, Sergiu Moraru, Cãtãlin Ștefan Mîndru, Horia Butnaru, Alexandru Marin, Sebastian Bãdãrãu.

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.