O hotărâre privind transportul public local și aprobarea contractului-cadru de acordare a subvenției pentru transportul public local ar putea fi modificată, în ședința de Consiliu Local care va avea loc pe data de 26 ianuarie, în urma unui proiect de hotărâre inițiat de primarul Sucevei, Ion Lungu, și de viceprimarul Lucian Harșovschi.

Potrivit proiectului, elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal acreditat/autorizat care studiază la unitățile de învățământ din municipiul Suceava beneficiază de tarif redus cu 50% la abonamentul lunar nominal integral general valabil pe toate liniile, pe tot parcursul anului calendaristic. Proiectul mai prevede aprobarea tarifului pentru abonamentul social nominal la valoarea de 33 lei/lună, pentru studenții cu domiciliul în municipiul Suceava, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență de zi în instituțiile de învățământ superior acreditate din municipiul Suceava, în vârstă de până la 26 de ani, în timpul anului universitar.

Potrivit proiectului, tariful pentru abonamentul social nominal pentru pensionarii cu domiciliul în municipiul Suceava, valabil pentru toate liniile deservite de același transportator, se stabilește la valoarea de 33 lei/lună, care constituie obligație tarifară. Acordarea acestei facilități se realizează în baza cuponului de pensie, pe tot parcursul anului calendaristic, numai dacă persoanele nu se regăsesc în celelalte categorii de persoane beneficiare de facilități pentru transportul public local de persoane.

Elevii și studenții orfani, elevii și studenții cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s­a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutela beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic.

Și donatorii de sânge din municipiul Suceava vor beneficia de abonamente cu tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună pentru fiecare donare.

Proiectul mai prevede că elevii și studenții unităților de învățământ din municipiul Suceava care au participat în ultimii trei ani cel puțin odată la faza națională/internațională a unei olimpiade școlare ori au obținut în aceeași perioadă premii sau mențiuni la faza finală a unui concurs cu participare internațională, precum și beneficiarii unor burse integrate de merit acordate pe baza rezultatelor școlare, beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.