În contextul începerii, în data de 13 septembrie 2021, a noului an şcolar, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a dispus luarea de măsuri specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. 

În acest sens, s-a dispus ca patrulele de poliţie să fie prezente în zona şcolilor, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.  

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, o atenţie deosebită fiind acordată unităţilor de învăţământ din mediul rural. 

Poliţiştii din structurile de siguranță școlară, prevenire, de proximitate şi de la posturile comunale vor avea întâlniri atât cu reprezentanţi ai şcolii, cât şi cu părinţi şi elevi. 

Premergător debutului anului școlar 2021 – 2022, polițiștii suceveni din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii rutieri, de proximitate, de ordine și siguranță publică precum și cei din cadrul secțiilor rurale, au desfășurat activități de verificare a infrastructurii școlare, a mijloacelor de protecție, a sistematizării rutiere, a mijloacelor de semnalizare în apropierea unităților de învățământ și a valabilității documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, pentru începerea în bune condiţii a cursurilor școlare. 

Astfel, În perioada 27.08 – 02.09.2021, polițiștii rutieri au verificat existența, funcționalitatea și amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii și a trecerilor pentru pietoni, aflate în apropierea unităților de învățământ. De asemenea,  polițiștii rutieri au verificat valabilitatea documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, a documentelor necesare conducătorilor auto care efectuează transportul elevilor precum și a stării tehnice a mijloacelor de transport elevi. 

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. 

De asemenea, polițiștii au analizat factorii de risc identificați în anul școlar anterior pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar și au verificat existența și reînregistrarea, pentru noul an școlar 2021-2022, a registrului de siguranță școlară cu evidența activităților punctuale desfășurate de personalul M.A.I. cu atribuții în domeniu, în care vor fi consemnate toate misiunile zilnice de menținere a ordinii publice efectuate de patrulele de poliție, jandarmerie și poliție locală.

Pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar a fost desemnat câte un polițist de ordine publică (atât în mediul urban cât și rural) care va răspunde în mod direct de prevenirea și combaterea fenomenului antisocial specific acestui domeniu. Acesta va face parte din Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, constituită la nivelul unității școlare și va aviza fișele de eveniment întocmite de consilierii școlari/președinții Comisiilor anti-violență din cadrul unităților de învățământ.

Polițiștii de ordine publică au efectuat verificări ale unităților de învățământ privind dotarea cu sisteme de supraveghere video, asigurarea cu pază (proprie, societăți specializate de pază) și existența analizei de risc la securitate fizică a unităților de învățământ de pe raza județului.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, în perioada premergătoare începerii noului an școlar, deplasări la sediul unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc/vulnerabili.

În data de 13.09.2021, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ pentru asigurarea măsurilor de ordine și a fluidizării circulației rutiere, fiind totodată prezentat mesajul de debut de an școlar al Ministrului Afacerilor Interne. În activităţile preventive sunt angrenaţi peste 400 de poliţişti, alături de jandarmi și polițişti  locali.   

 Ne dorim ca prin prezența noastră în toate școlile din județ, alături de elevi, profesori și părinți, să putem transmite ideea și sentimentul de colaborare, că vom fi și în acest an școlar un partener de încredere și un sprijin real pentru elevii vulnerabili, pentru directorii școlilor și un partener de dialog pentru toți părinții implicați și preocupați de siguranța copiilor lor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.