La 27 martie, ora 20.30, pe DN 17 în afara comunei Stroieşti, un tânăr de 21 ani din comuna Ilişeşti, în timp ce conducea autoturismul, a efectuat depăşirea unui autotren, iar când a pătruns pe celălalt sens de circulaţie, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat, condus de un bărbat de 27 ani din comuna Bălăceana.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Trei Movile. Aflat în depăşirea unui TIR staţionat, un autoturism a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care circula din sens opus, iar apoi s-a izbit violent de parapetul de protecţie de pe marginea drumului.

La faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă.

În urma coliziunii, şoferul a rămas încarcerat, conducătorul căruţei a fost rănit, iar alte două persoane din autoturism au suferit atacuri de panică.

Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice, au extras şoferul din interiorul autoturismului şi au acordat primul ajutor medical victimelor. Ulterior, acestea au fost transportate cu ambulanţe SAJ şi SMURD la Spitalul Judeţean Suceava.

Evenimentul rutier s-a soldat şi cu moartea unuia dintre cei doi cai care tractau atelajul hipo. Circulaţia rutieră în zonă a fost întreruptă, pe un sens de mers, aproximativ 30 de minute.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.