Sâmbătă, 15 iunie 2019, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava a organizat o acțiune punctuală pe linia respectării legislației de către posesorii de arme și permise de port armă.

Potrivit IPJ Suceava, au fost întocmite 4 dosare penale privind infracțiunea de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” și au fost indisponibilizate 4 arme neletale, 1 armă letală și un număr de 23 de elemente de muniție.

A fost anulat dreptul de deținere port și folosire pentru 5 deținători de arme și muniții care nu s-au prezentat în vederea prelungirii valabilității permisului de armă.

A fost constatată și aplicată o sancțiune contravențională prevăzută de Legea nr.295/2004 în valoare de 500 lei.

Exemplu:

La 15.06.2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava au identificat un bărbat de 57 de ani din comuna Cornu Luncii și 3 bărbați cu vârste între 48 și 68 de ani, toți din municipiul Suceava, posesori de permis de armă, ce nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilității acestuia și nu au depus armele deținute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirare.

În cauză s-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii  de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, întrucât cei 4 bărbați nu au depus armele deținute la un armurier autorizat în termenul legal de la expirarea permisului de armă. Totodată, au fost ridicate și indisponibilizate 4 arme neletale, o armă letală de vânătoare și un număr de 23 elemente de muniție neletală.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.