Pandemia ne-a învățat cât de important este să diversificăm sursele de venit și să nu ne bazăm doar pe salariu. Noul an a adus printre altele și prețuri mai mari la gaz, electricitate și combustibil, în timp ce salariile au rămas la fel. O sursă suplimentară de venit îți poate oferi nu doar mai multă siguranță financiară, ci și mai multă liniște sufletească. Flexibilitatea este un element cheie atunci când ai deja un loc de muncă cu normă întreagă. În acest articol îți oferim câteva sugestii despre cum poți câștiga sau economisi bani într-un mod flexibil:

  1. Înregistrează-te ca șofer partener la Uber sau Bolt: este o formă foarte accesibilă de a câștiga bani extra. Programul este foarte flexibil, deoarece poți decide singur când și cât să conduci, însă ține cont că în timpul orelor de vârf și a weekendului câștigurile sunt mai generoase. Bolt este disponibil în 22 de orașe iar Uber este disponibil în 16 orașe din România, ambele fiind disponibile și în Suceava.
  2. Devin-o curier pentru Glovo: dacă nu ai mașină, o modalitate foarte bună de a câștiga bani extra este prin intermediul platformei Glovo, care oferă un serviciu de curierat pe biciclete cu curieri independenți. Tot de ce ai nevoie este o bicicletă și un smartphone. Glovo este disponibil în toate orașele mari din România.
  3. Înscrie-te pe platformele de freelancing: fie că ai pregătire sau experiență în domeniul marketingului, limbilor străine, a contabilității sau orice altceva, poți fi sigur că cineva o să aibă nevoie de un astfel de serviciu. Singurul dezavantaj este că nu este o sursă de venit constantă. S-ar putea ca în unele luni să ai mai multe comenzi, pe când alte luni să nu ai deloc. Cele mai populare platforme de freelancing sunt upwork, fiverr sau freelancer.com, însă nu subestima nici grupurile de Facebook unde deseori poți găsi astfel de oferte.
  4. Profită de cele mai bune oferte cu ajutorul platformelor de comparare: Aceasta nu este o modalitate de face bani ci de a economisi bani și de a profita de oferte mai avantajoase. Fie că folosești o astfel de platformă pentru a solicita un împrumut rapid, pentru a cumpăra un laptop sau telefon nou, compararea ofertelor durează doar câteva minute și este gratuită. 
  5. Economisește folosind o platformă de cashback: spre deosebire de platformele de comparare care te ajută să găsești cea mai bună ofertă, cele de cashback împart cu tine recompensa primită de la partenerii lor. În general recompensa este de 1%-5% din valoarea comenzii, nu este un procent mare, însă este o modalitate pasivă de a economisi care nu necesită niciun efort din partea ta. Tot ce trebuie să faci este să îți creezi un cont de utilizator pe o platformă de cashback, să instalezi extensia pe laptop iar când faci cumpărături online să verifici dacă magazinul este afiliat cu platforma de cashback. Dacă da, trebuie doar să activezi recompensa și imediat după confirmarea comenzii o să poți vedea recompensa în contul tău de utilizator.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.