Cei 53 de agenţi de poliţie, încadraţi din sursă externă în urma concursului organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, au depus joi  jurământul de credinţă în cadrul unei ceremonii organizate la sediul I.P.J. Suceava.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, la data de 19 ianuarie 2016, la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, poliţiştii încadraţi din sursă externă au depus jurământul de credinţă. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, apoi cei 53 poliţişti au jurat credinţă statului român şi cetăţenilor săi.

Noii colegi au fost felicitaţi şi au ascultat mesajele transmise de conducerea Poliţiei Române şi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

În perioada februarie – aprilie a.c., agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române.

 După 6 luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, aceştia vor susţine examenul de definitivare.

Pe toată perioada de pregătire, poliţiştii nu vor avea dreptul să poarte armament, să desfăşoare activităţi specifice structurii poliţiei judiciare şi poliţiei rutiere. De asemenea nu au acces la informaţii clasificate, până la obţinerea calităţii şi a avizelor necesare.

La festivitate a participat conducerea inspectoratului dar şi şefii structurilor, în subordinea cărora îşi vor desfăşura activitatea cei 53 de agenţi de poliţie.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.