Proiectul privind amenajarea depozitului de deșeuri în Pasul Mestecăniș a stârnit diferite controverse. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că deși nu este de acord cu amplasarea acestei gropi de gunoi în Pasul Mestecăniș, nu are la dispoziție altă soluție, mai ales că modificarea proiectului ar însemna returnarea banilor primiți de la Uniunea Europeană.

Acest proiect a fost realizat cu finanțări europene și aprobat de toate instituțiile de mediu în anul 2009. Deși groapa de gunoi presupune distrugerea unui versant din Pasul Mestecăniș, Cătălin Nechifor a precizat că depozitul nu va avea cum să polueze mediul înconjurător.

„Nu mai putem continua cu actualele gropi de gunoi, unele situate în apropierea apelor, sunt dezastre ecologice! Nu mai putem trăi cu focare de infecţie sub nasul nostru! Nu sunt de acord cu groapa, ca locaţie, dar nu avem altă posibilitate. Subiectul ăsta mă deranjează foarte mult, cei care au aprobat în 2009 ar trebui să răspundă. Vestea bună este că aceste sisteme sunt ecologice, sigure pentru mediu”.

Suprafața ocupată de depozitul ecologic de la Pojorâta este de 4,4 ha la altitudinea de 1.086 metri, amenajarea obiectivului revenind firmei austriece Bilfinger Baugesellschaft, în colaborare cu firma românească Concret Construct AG, totalul sumei investite fiind de 6 milioane de euro.

Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, a explicat că „în momentul în care va fi pus în funcţiune depozitul, el va fi utilizat pe straturi, se depun straturi de deşeuri, după care se depune pământ de umplutură peste, se compactează şi tot aşa. Acolo se derulează un proces fizico-chimic şi, în final, se obţine o apă pură ce poate fi deversată într-un pârâu spre exemplu. Practic există un versant, un mal de pământ care va obtura vizual groapa, deci nu se vede nimic. De jos nu ai cum să vezi pentru că e mai sus, iar de sus cum vii, pentru că e într-o curbă, nu vezi decât drumul de acces”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.