Este vorba, în principiu, de firmele de construcții care, pe perioada iernii nu pot executa lucrări.
Mirela Adomnicăi a precizat că două dintre firmele care au recurs la disponibilizări colective sunt Compania Națională a Uraniului, care trimite acasă peste 200 de oameni și Complexul Gloria Suceava, care din cauza schimbării proprietarilor a recurs la disponibilizări.
„La nivelul județului Suceava, nouă firme au comunicat notificări pentru disponibilizare colectivă, având în vedere un număr de 633 de locuri de muncă ce urmează a fi desființate. Marea majoritate a firmelor care au notificat disponibilizarea colectivă își au domeniul de activitate în construcții. Din cele nouă firme, două dintre ele sunt în situații mai speciale, fiind vorba de Compania Națională a Uraniului, care a notificat disponibilizări pentru 205 angajați și Complexul Gloria, care și-a schimbat proprietarul”, a declarat Mirela Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM Suceava.
Aceasta a mai declarat că la nivelul acestor nouă firme, numărul de locuri de muncă existene înainte de notificare era de 1054, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate dintre angajați își vor pierde locul de muncă.
„După ce se schimbă sezonul și încep lucrările în construcții, marea majoritate dintre foștii angajați, actual disponibilizați, vor fi rechemați”, a concluzionat Mirela Adomnicăi.
Lasa un raspuns