Tot ce facem pentru copiii noștri se întoarce însutit. Dacă copilul crește în încredere, el învață să aibă încredere în alții, dacă el a fost susținut, el devine mai atent și mai grijuliu. Dar există greșeli groaznice, pe care adulții le comit fiind influențați de ură și indiferență, fără a se gândi ce întorsătură poate avea asta în sufletul copilului…
Ne jignim copiii când:
1. Nu înțelegem. La 13 ani m-am îndrăgostit. Eugen era eminent, arogant și rău intenționat. Dar mie mi se părea că este ideal. Dar idealul meu nu-mi acorda atenție, și asta mă făcea să plâng. Mama, încercând să mă consoleze, spunea tot felul de chestii:« Nu mai spune! Este o treabă neserioasă! Peste un an va trece!» Iar eu nu-mi doream ca starea mea de amorezare să treacă. Apoi am văzut am văzut același tablou în filmul «Nici n-ați visat»:
–Mamă, o iubesc pe Ecaterina!
– Nu mă face să râd. Asemenea Ecaterina o să mai ai un milion.
– Și de oare, voi părinții știți totul din timp?
2. Nu susținem. Micul Carusso a venit din școală plin de lacrimi: «Mama! Profesorul de muzică a spus că am un glas de parcă ar suna vântul în țeavă». «Ce spui, fiule! Nu asculta pe nimeni. Tu cânți ca cea mai minunată privighetoare din lume. Eu știu asta cu siguranță» Este groaznic să te gândești că lumea ar fi putut să nu-l audă niciodată pe tenorul talentat, dacă nu ar fost această femeie inteligentă. Întotdeauna spuneți-le copiilor: «Tu poți! Te vei descurca!» –acest lucru înaripează.
3. Comparăm cu alți copii. «Uită cât de curățică și atentă este Anișoara. Nu ca tine, un porcușor!» Ți se pare cunoscut? Un lucru nu pot să înțeleg: ce vor să obțină mamele care spun aceste cuvinte? În afară de ura față de Anișoara, aici e greu să ai alte emoții…
4. Batjocorim. Eu cu surioara mai mică am intrat în magazin. Surioara avea 3 ani, și avea pete de verde de briliant pe față: a înhățat varicela. Vânzătoarele, care nu aveau alte ocupații, s-au întors la noi și ai chicotit: «O! Ce frumusețe a venit la noi! Uitați-vă!» În minte mi-a venit un gând: de unde să găsesc o armă și să le împușc?…
5. Jignim prin cuvinte și prin fapte. În clasa a 8-a, eu mă consideram destul de matură și independentă. Odată am rămas cu tata să facem lecțiile la geometrie, obiect pe care creierul meu refuza să-l înțeleagă. Enervat, tata m-a lovit la fund! Nu a fost atât de dureros, cât jignitor! Nu am vorbit mult timp cu el. El nu putea să înțeleagă ce m-a aprins așa de tare…
6. Strigăm și ne enervăm. Țin minte că la maternitate, vecina mea, chinuită de plânsul bebelușului săi, l-a apucat și a început să-l scuture și să țipe: «Ce naiba mai vrei?» Nu voi uita niciodată ochii acelui copil, albaștri, mari și speriați. El nu înțelegea ce se întâmplă. Se pare că ei i-a fost pe urmă rușine pentru comportamentul său…
7. Ignorăm! Nu veți crede, dar asta este cel mai grav. Un învățat japonez a demonstrat lumii întregii un experiment cu florile. Trei boabe au fost sădite în trei borcane. În fiecare dimineață, trecând pe lângă primul borcan învățat saluta bobul și îi spunea cuvinte dulci. Înainte de al doilea borcan striga și numea planta cu cuvinte urâte. Al treilea bob era ignorat: nici nu-l privea, pur și simplu trecea pe alături. Nu este greu să ne dăm seama ce s-a întâmplat cu boabele peste o lună. Primul bob s-a transformat într-o floare colorată care s-a întins pe tot geamul. Al doilea s-a uscat. Al treilea a putrezit! Copiii sunt asemeni boabelor verzi: părinții cu timpul strâng ceea ce au crescut!
Acum lăsați de o parte monitorul, și imaginați-vă propriul copil. Își strânge pumnișorii grăsuți, dă din nas în mod hazliu, și râde cu toată gura sa fără dinți. Și în schimb, din pieptul vostru se desprinde ceva mare și gingaș. Acest copil vă iubește cu siguranță, în orice dispoziție, cu orice daruri, pur și simplu pentru că ești mama sau tata! Și pentru acest zâmbet veți da totul. Ține minte asta cât poți de des, și iubește-ți copiii!
