Fiecare om visează la acel moment în care îşi poate permite orice. Indiferent că este vorba despre călătorii, mâncăruri în restaurante cu stele Michelin, proprietăţi, maşini sau experienţe inedite, toate costa şi din păcate, o bună parte dintre oameni nu ajuns să îşi îndeplinească visele.

Unul dintre motivele pentru care multe vise rămân în stadiul de vise este lipsa unei educaţii financiare solide.

Multe dintre ţările dezvoltate îşi bazează dezvoltarea pe educaţie financiară, care este prezenta atât în şcoli, cât şi acasă.

Pentru cei care îşi doresc să schimbe ceva în viaţa lor şi vor o perspectivă de îmbogăţire, următoarele 10 sfaturi sunt esenţiale.

7 sfaturi pentru o educaţie financiară solidă

Conform celor de la CreditRapid.ro, educația financiară este echivalentă cu o foarte bună administrare a banilor şi în acelaşi timp cu găsirea tuturor oportunităţilor posibile. Respectarea următoarelor 10 sfaturi este doar un mic pas spre independenţa financiară şi bogăţie, însă întotdeauna pentru a ajunge la destinaţie trebuie să fie făcut primul pas.

  1. Ţinerea unei evidente a cheltuielilor. Toate cheltuielile, indiferent cât de mici, trebuie să fie trecute într-un document. În felul acesta se pot face statistici şi se poate renunţa la cheltuielile inutile;
  2. Cât mai multe investiţii în active. Activele sunt instrumente financiare care pot aduce bani pe termen lung. Acţiunile sau imobiliarele date în chirie sunt considerate a fi active. Nu toate activele ajung să aducă bani, însă cu cât sunt cumpărate mai multe, cu atât şansele de îmbogăţire sunt mai mari..
  3. Eliminarea fricii de împrumuturi. Foarte mulţi oameni se feresc de împrumuturi, considerând că sunt o cale sigură către faliment. De fapt, apelarea la credite nebancare, la un credit bancar sau diverse alte forme de împrumut pot fi foarte productive dacă sunt folosite corect. Este foarte important să se apeleze la împrumuturi online de la IFN doar în situaţii limită sau atunci când banii sunt destinati unor investiţii pe termen lung. Ceea ce duce la faliment sunt împrumuturile inutile.
  4. Adoptarea unei vieţi cât mai sănătoase. Nu este un sfat financiar, neapărat, însă poate avea un impact major asupra bugetului. O viaţă sănătoasă implica mai mult sport, mâncare mai bună şi obiceiuri mai sănătoase. Toate ajuta la evitarea cheltuielilor medicale foarte mari;
  5. Organizarea anuală a bunurilor deţinute. Toată lumea are bunuri pe care nu le foloseşte. Dulapurile, podul sau beciul sunt locuri în care pot fi găsite sute de obiecte inutile. An de an, toate acestea trebuie să treacă printr-un filtru şi să fie donate, vândute sau aruncate. O viaţă cât mai simplă, cu cât mai puţine lucruri, poate să aducă prosperitate;
  6. Găsirea celor mai bune soluţii de economisire. În fiecare lună, o parte din venituri trebuie să ajungă într-un cont de economii. Pentru asta, este nevoie de o foarte bună organizare şi de limitarea cheltuielilor inutile.
  7. Plata datoriilor la timp. Indiferent că este vorba despre datoriile la întreţinere, despre chirii sau orice altă cheltuiala obligatorie, trebuie să fie plătite la timp. În caz contrar pot apărea penalizări şi o mulţime de probleme.

Libertatea financiară se câştigă cu efort. Tocmai de aceea, este bine să fie găsite cât mai multe sfaturi de la cei care au reuşit deja în plan financiar şi să fie puse în practică.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.