După ce în lunile ianuarie și februarie agenții economici din domeniul industriei forestiere au boicotat licitațiile propuse de Direcția Silvică Suceava, organizând proteste în Capitală, dar și pe străzile Sucevei, în zilele de 2, 3 și 4 martie forestierii au luat cu asalt sediul instituției sucevene.

Direcția Silvică a scos la licitație din fondul forestier proprietate publică a statului un volum brut de 505.651 de metri cubi de masă lemnoasă pe picior, care în mare, trebuia să fie contractată spre exploatare încă de anul trecut.

Pentru această vânzare publică, în urma analizei dosarelor s-a constatat că 338 de solicitări au fost admise, în timp ce nouă agenți economici au fost acceptați la licitație cu mențiunea că certificatele de atestare pentru exploatare forestieră au expirat în perioada dintre preselecţie şi data licitaţiei.

Comisia de preselecție a respins zece ofertanți din cauza lipsei unor documente solicitate la dosarul de înscriere la licitaţie sau a altor probleme sesizate.

Potrivit conducerii Direcției Silvice Suceava din totalul de 505.651 de metri cubi de masă lemnoasă, în primele două zile au fost adjudecați 399.893.directia silvica licitatie

Vânzarea acestui volum de masă lemnoasă a pornit de la 151 lei pe metru cub, iar prețul mediu de adjudecare după primele două zile a fost de 207.55 de lei pe metru cub. Spre comparație, în 2015 prețul mediu de adjudecare a fost de numai 186 de lei pentru masa lemnoasă pe picior. Acum prețul de adjucare a masei lemnoase a fost cu 38% mai mare faţă de preţul mediu de pornire.

„Direcţia Silvică Suceava aplică şi respectă H.G. nr. 924/2015, «Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică», fără a avea competenţa de a interpreta sau modifica prevederile acestui act normativ. Având în vedere că preţurile medii de pornire raportate la volumul brut, precum şi cele de adjudecare nu s-au majorat semnificativ faţă de preţurile practicate la licitaţiile pentru anul 2015, precum şi realitatea că piaţa este cea care stabileşte nivelul preţurilor de adjudecare, considerăm ca fiind un aspect pozitiv reintrarea în normalitate dovedită prin participarea masivă a agenţilor economici, parteneri tradiţionali ai direcţiei silvice sucevene, la această primă licitaţie a anului 2016. Îmi exprim speranţa că şi în continuare, raţiunea, realismul şi spiritul de dialog vor prevala asupra orgoliilor şi altor interese. Aceasta va fi în avantajul tuturor părţilor şi nu în ultimul rând în beneficiul pădurii, o importantă resursă regenerabilă a judeţului Suceava”, a precizat directorul Direcției Silvice Suceava, inginer Sorin Ciobanu.

În ziua de 2 martie au fost licitate partizile exploatabile pe raza ocoalelor silvice Broşteni, Cârlibaba, Crucea, Dorna Candrenilor, Iacobeni și Vatra Dornei.

Pe 3 martie a fost scoasă la vânzare masa lemnoasă pe picior, de pe raza ocoalelor silvice Breaza, Brodina, Falcău, Frasin, Marginea, Pojorâta, Putna, Moldoviţa și Vama.

Pe 4 martie vor putea fi licitate partizile exploatabile de pe raza ocoalelor silvice Adâncata, Dolhasca, Fălticeni, Mălini, Pătrăuţi şi Râşca.

Pe specii, cel mai mare volum de masă lemnoasă exploatabilă este cel de răşinoase – peste 373.000 mc, urmat de fag – aproape 105.000 mc, stejar – 1.420 mc, la care se mai adaugă peste 14.000 mc de lemn de esenţă tare, din diverse specii, precum şi 8.800 mc de lemn de esenţă moale, din mai multe specii.

În zilele de 17 şi 18 martie, Direcția Silvică Suceava va organiza o nouă licitaţie, pentru vânzarea masei lemnoase fasonate la drum auto, în volum total de 87.200 metri cubi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.