O delegație parlamentară română, condusă de senatorul PSD Ioan Stan, președintele Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) a participat la cea de a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) și reuniunile asociate, desfășurată la Sankt Petersburg, între 14 și 18 octombrie a.c.

La eveniment au fost prezenți 2000 de participanți – parlamentari din peste 150 de țări (dintre care 86 de președinți de parlamente), experți internaționali, reprezentanți ai ONU și ai altor organizații internaționale, membri ai unor adunări parlamentare internaționale s.a.

Pe agenda sesiunii au fost incluse teme de actualitate precum: pluralismul cultural și contribuția lui la edificarea păcii, dezvoltarea durabilă, cu accent pe gestionarea resurselor energetice; interzicerea armelor nucleare; rolul științei în asigurarea unui standard înalt de sănătate; lupta împotriva  HIV/SIDA. O altă temă de interes, inclusă pe agendă ca punct de urgență, s-a referit la situația minorității Rohingya, supusă persecuției și atacurilor violente și pentru care trebuie găsite soluții astfel încât să se poată întoarce în condiții de siguranță în țara de origine, Myanmar.

În cadrul sesiunii, a fost marcată, printr-o rezoluție, împlinirea a 20 de ani de la adoptarea, de către UIP, a Declarației Universale privind Democrația, document de referință care aduce în prim plan rolul central care revine parlamentului în orice societate democratică.

Membrii delegației parlamentare române au făcut prezentări și au susținut intervenții atât în plenul Adunării, cât și în comisiile de specialitate. Cu ocazia reuniunii Consiliului Director al UIP, delegația a prezentat rezultatele Conferinței regionale a UIP privind combaterea violenței împotriva femeilor, organizată la București, în perioada 12-14 iunie a.c., precum și cele mai recente măsuri și inițiative în domeniu, adoptate de forul legislativ român.

În ultima zi a sesiunii, participanții au ales un nou președinte al Uniunii Interparlamentare, în persoana Gabrielei Cuevas Baron, membră a Senatului mexican.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.