Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a adresat Guvernului o nouă solicitare în care explică că, în momentul de față 48 de unități administrativ-teritoriale din județul Suceava se confruntă cu o problemă extrem de dificilă, care reprezintă un real pericol pentru funcționarea de zi cu zi a administrației locale, respectiv, lipsa resurselor financiare pentru plata datoriilor contractate în vederea realizării unor obiective de investiții din cadrul Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 484/2002, contractat în anul 2004 și garantat de Ministerul Finanțelor Publice.
„Această problemă este binecunoscută de administrația centrală, căreia împrumutații s-au adresat în nenumărate rânduri, găsindu-și o posibilă rezolvare prin aplicarea dispozițiilor art. XII al O.U.G. nr. 114/2009 privind unele măsuri financiare. Astfel, acest act normativ prevede că începând cu data de 01.01.2010, achitarea obligațiilor financiare aferente contractului de credit încheiat între județul Suceava şi ceilalți 61 de împrumutați din același județ cu Deutsche Bank AG Londra, în anul 2004, finanțator care ulterior, în luna iulie 2004, a transferat contractul la Deutsche Bank Luxembourg pentru finanțarea Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, se efectuează din următoarele surse, în ordinea de mai jos:
a)soldul contului de disponibilități deschis în numele şi pe seama Consiliului Judeţean Suceava la Banca Comercială Română – Sucursala Suceava – pentru scopurile Programului; Facem precizarea că acest sold a fost epuizat încă din anul 2015;
b)veniturile proprii ale unităților administrativ-teritoriale împrumutate”, i-a transmis Gheorghe Flutur lui Mihai Tudose.
Președintele CJ Suceava a subliniat că aceste unități administrativ-teritoriale nu își pot asigura integral nici măcar capitolele secțiunii de funcționare aferente serviciilor publice strict necesare, cu atât mai puțin resursele pentru plata obligațiilor creditului.
„Ca urmare, la data scadenței creditului, conform convenției de garantare, a fost accesat fondul de risc pentru un număr însemnat de unități administrativ-teritoriale care s-au aflat în incapacitate de plată, iar ca o situație extremă, în ultimele zile, au fost blocate conturile pentru două din acestea (municipiul Vatra Dornei și orașul Siret), fiind iminente și alte blocări de conturi. Întrucât 48 unități administrativ-teritoriale sunt în situație de extremă dificultate, conform situației anexate, devine imperios necesară accesarea celei de-a treia surse de finanțare a obligațiilor aferente acestui credit, respectiv: c)sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu această destinație.
Necesarul de finanțare cu care vă rugăm să ne sprijiniți la rectificarea bugetară este de 27.541.663,75 lei”, a încheiat Flutur.
Lasa un raspuns