Având în vedere faptul că pe raza judeţului în data de 08 noiembrie 2017 s-au organizat evenimente sociale, religioase şi cultural – artistice asociate sărbătorii de Sfinţii Mihail şi Gavril, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, avându-se în vedere totodată, prin prisma numărului mare de participanţi derularea unor activităţi de informare în vederea prevenirii infracţiunilor de furt şi a faptelor cu violenţă.
Peste 200 de poliţişti au acţionat la nivelul întregului judeţ în zonele în care s-au organizat hramuri bisericeşti, sărbători câmpeneşti, sau alte manifestări publice la care au participat un număr mare de cetăţeni.
Urmare a măsurilor dispuse nu au fost înregistrate evenimente negative, poliţiştii de ordine publică asigurând ordinea şi liniştea publică iar poliţiştii rutieri fluidizând traficul rutier fără a se înregistra accidente sau incidente rutiere.
O acţiune de amploare a fost organizată la nivelul comunei Marginea unde au fost celebrate Zilele Comunei. Au fost distribuite cetăţenilor peste 500 de ghiduri conţinând recomandări pentru prevenirea furturilor din auto, din curţi şi locuinţe, dar şi ghiduri de prevenire a înşelăciunilor materiale realizate cu sprijinul ATOP Suceava.
Ghidul conţine recomandări cu privire la siguranţa personală şi patrimonială fiind un instrument util de informare şi responsabilizare a cetăţenilor în vederea reducerii riscului victimal.
De asemenea, s-au purtat discuţii cu cetăţenii în vederea responsabilizării acestora şi adoptării unui comportament preventiv.
Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare creşterea gradului de siguranţă publică fiind o prioritate a poliţiştilor.
Lasa un raspuns