În perioada 1-31 octombrie 2017 activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea „Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2017”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii 108/1999 republicată, a Legii 53/2003 republicată şi a Legii 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat un număr de 313 controale, din care 219 în domeniul relaţiilor de muncă şi 94 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 103 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 78.500 lei.
În domeniul Relaţiilor de Muncă, inspectorii au efectuat un număr de 219 controale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 34 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 74.500 lei.
În luna octombrie au fost depistate un număr de 26 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care:
– 23 persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor fără respectarea termenului legal.
– 2 persoane depistate fără forme legale de angajare care îşi desfăşurau activitatea la 2 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 20.000 lei.
– o persoană depistată al cărui contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;
* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă inspectorii au efectuat un număr de 94 controale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 69 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 4.000 lei.
Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
* nu se păstrează fișa individuală de instruire de conducătorul locului de muncă;
* fișa individuală de instruire nu e însoțită de copia ultimei fișe de aptitudini completată de către medicul de medicina muncii;
* nu s-au asigurat echipamente de muncă fără pericol pentru lucrători;
* nu se semnalizează corespunzător riscurile de accidentare;
* nu s-a stabilit și nu s-a acordat echipamentul individual de protecție;
* nu s-a îndepărtat praful de lemn (pericol potențial exploziv) și nu se utilizează instalația de exhaustare.
În luna octombrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate un număr de 14 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor s-a constatat faptul că la data de 01.11.2017 figurează ca fiind înregistrate un număr de 126.316 contracte individuale de muncă active din care:
– 118.916 pe durată nedeterminată;
– 7.400 pe durată determinată.
Lasa un raspuns