Conform Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Suceava din 2012 şi până pe 31 octombrie 2017, numărul bovinelor s-a redus de la 171.050 la 126.106, deci cu 44.944 de capete mai puține, iar cel de păsări s-a diminuat de la 614.500 la 505.529, respectiv cu 108.871 de capete.
Creșteri semnificative au fost înregistrate în domeniul apicol, acolo unde numărul de familii de albine din judeţul Suceava a crescut de la 20.500 la 47.665.
Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană a precizat că doar porcinele și ovinele au crescut ca și număr în 2017 față de 2016

„Constatarea noastră este că efectivele de animale scad de la an la an. Am fost şi rămânem încă un judeţ recunoscut cu un efectiv destul de mare de animale, situându-ne pe primul loc la nivel de ţară. Sigur, acest lucru nu înseamnă mult, pentru că important este cu ce cantităţi venim pe piaţă, din moment ce o anumită cantitate se înregistrează şi în condiţiile în care efectivele scad”, a subliniat directorul executiv al DAJ.
Astfel, din 2012 şi până pe 31 octombrie 2017, numărul bovinelor s-a redus de la 171.050 la 126.106, deci cu 44.944 de capete, iar cel de păsări s-a diminuat de la 614.500 la 505.529, respectiv cu 108.871 de capete. În cazul ovinelor, de la 249.810 de capete în 2012, s-a înregistrat un vârf de 163.636 de capete în 2014, după care o scădere la 254.481 de capete în 2017. La porcine, de la 55.080 de capete în 2012, s-a consemnat o cădere până la 32.982 de capete în 2016, pentru ca, la 31 octombrie 2017, efectivele de porci din judeţul Suceava să salte la 65.071 de capete. La caprine, de la 15.490 de capete în 2012, efectivele sunt de 17.102 de capete în 2017. În perioada analizată, numărul de familii de albine din judeţul Suceava a crescut de la 20.500 la 47.665, adică peste 2,3 ori. În ceea ce priveşte cabalinele, dacă în 2012, în judeţ se creşteau 25.838 de cai, în 2106 s-a coborât la 12.906 de capete, pentru ca în 2107 să ajungă la 26.722 de capete, respectiv la peste dublul anului anterior. În judeţul Suceava, la 31 octombrie 2017 erau şi 13.571 de iepuri, cei mai mulţi fiind înregistraţi în 2013, respectiv 23.600 de capete.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.