Șeful administrației județene a anunțat că a primit din partea Ministerului Finanțelor, dar și a Comisiei Europene, un document oficial prin care a fost informat că s-a închis oficial programul Phare 2001 privind Centrul Economic Bucovina Suceava (CEBS).

Era o monitorizare și nu ne lăsa nimeni să schimbăm sau să diversificăm activitățile în Centrul Economic. Am adrese și de la Ministerul Finanțelor și de la Comisia Europeană că s-a închis acest program Phare”, a spus Flutur.

Centrul Economic Bucovina

Centrul Economic Bucovina

Flutur a precizat și că, în aceste condiții, spațiile respective vor putea să aibă altă destinație, respectiv dezvoltarea unui cluster de bioeconomie în jurul Aeroportului Suceava la CEBS.

Dorim să-i dăm o destinație de dezvoltare. Suntem parteneri cu Primăria Suceava, Primăria Botoșani, USV și câțiva agenți economici. Așteptăm ghidul solicitantului pentru cluster, că nu este finalizat, să vedem cu ce suntem eligibili”, a declarat Gheorghe Flutur.

Centrul Economic Bucovina

Centrul Economic Bucovina

Președintele CJ a spus că ia în considerare ca pavilionul expozițional al CEBS să fie folosit pentru terminalul al doilea al Aeroportului Suceava.

Vom vedea tot ce se poate, mai ales că s-a deschis și POIM pentru Aeroport. Dacă ne va aglomera traficul și nu mai facem față, putem să luăm în calcul pentru că nu mai e monitorizat”, a conchis Flutur.

În 2006 Consiliul Judeţean Suceava a investit 5 milioane de euro în Centrul Economic Bucovina (CEB) situat lângă aeroport. În cei 10 ani de la inaugurarea, uriaşul complex ce trebuia să atragă tot felul de agenţi economici şi-a demonstrat inutilitatea, până acum.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.