O nouă materie pentru elevi ar putea fi introdusă începând cu noul an școlar 2018-2019.
La orele de educaţie nutriţională, cei mici vor învăţa care alimente sunt bune şi care trebuie evitate pentru a nu avea probleme de greutate. Elevii vor învăţa chiar la şcoală cum să pregătească o salată, dar şi cum să calculeze caloriile.
În orarul elevilor s-ar putea regăsi o nouă materie, educaţia nutriţională. Copiii din clasele 1-8 vor învăţa la şcoală cum să mănânce sănătos prin cursuri practice, dar şi din manuale. Materia ar urma să se predea şi în grădiniţe.
„Pentru clasele 5-8 deja putem să introducem noţiuni mai complexe referitoare la calorie, la cât furnizează un gram de glucide, ce energie este necesară, de câte tipuri sunt grăsimile”, explică deputatul Maricela Cobuz, iniţiatorul proiectului.
Iniţiatorii susţin că, în România, obezitatea la copii a ajuns la cote alarmante. De vină sunt obiceiurile alimentare nesănătoase pe care părinţii le transmit celor mici.
Sursa: www.a1.ro
Lasa un raspuns