În cadrul procesului de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană – ORIZONT 2030 (SIDU), Primăria Municipiului Fălticeni a demarat campania de consultare publică a locuitorilor municipiului Fălticeni, cu privire la nevoile și direcțiile de dezvoltare ale localității în următorii 12 ani.
Pornind de la motto-ul „Fălticeniul ideilor tale!”, cetățenii municipiului Fălticeni, reprezentanții mediului de afaceri, precum și reprezentanții instituționali sunt încurajați să sprijine procesul de elaborare a SIDU, prin completarea unui chestionar publicat pe site-ul sidu.falticeni.ro, care urmărește identificarea problemelor punctuale ale orașului.
Prioritățile de dezvoltare urbană, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană, sunt axate pe: reducerea impactului asupra mediului şi utilizarea eficientă a resurselor naturale; dezvoltarea spiritului antreprenorial și a IMM-urilor, îmbunătățirea calității muncii; creșterea mobilității urbane, îmbunătățirea infrastructurii tehnice, dezvoltarea orașelor inteligente; îmbunătățirea calității educației, stimularea cercetării și inovării, promovarea culturii și identității locale.
Dezvoltarea urbană integrată urmărește armonizarea intereselor de îmbunătățire pe termen lung a condițiilor economice, sociale și de mediu, cu interesele de conservare a identității și culturii locale.
“Ne interesează ideile cetățenilor despre tot ceea ce implică dezvoltarea Fălticeniului. Ne dorim să avem o contribuție reală din partea cetățenilor pentru a contura viitoarele proiecte de dezvoltare. Persoanele care doresc să se implice în acest sens, pot intra pe pagina web sidu.falticeni.ro pentru a completa chestionarul care va sta la baza realizării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Fălticeniului până în anul 2030. Îi invităm pe toți cei interesați de dezvoltarea Municipiului Fălticeni să ia parte la elaborarea strategiei integrate, prin transmiterea de sugestii, propuneri și observații privind viitorul orașului nostru”, a declarat Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.
Lasa un raspuns