Situată la 3 km de sud-estul municipiului Suceava, comuna Ipotești este formată din satele: Tișăuți, Lisaura și Ipotești. Comuna Ipotești este situată pe treapta cea mai înaltă a unui amfiteatru natural ce domină zona, respectiv între Dealul Cetății (368 m) și Dealul Tătărași (385 m). Relieful se înfățișează ca o alternanță de platouri structurale, coline și dealuri în care valea Sucevei și afluenții ei și-au croit drum. Apele sunt, de fapt, răspunzătoare în cea mai mare parte de modelarea reliefului Podișului Fălticeni.

Teritoriul comunei Ipotești este încadrat din punct de vedere administrativ de unitățile teritoriale aparținând: municipiului Suceava (Nord), comunei Bosanci (Sud), orașului Salcea (Est) și comunei Moara (Vest). Comuna Ipotești se întinde pe o suprafața 2282 Ha.

Denumirile localităților componente

Numele satului Ipoteșto figurează în arhivele Sucevei din 1586 într-un document în limba slavonă. Acolo este citat numele vatamanului (hotarnic) Simaşco din Ipotești (Epotesci). Într-un document din 1638 se vorbește de „megiași” din Epotest. În 1666 boierul Ursache primește Ipoteștiul ca moșie.

Pe teritoriul comunei, circulă două variante ale originii numelui „Ipotești”

Prima dintre ele, de dinaintea Primului Război Mondial, susține că numele localității ar veni de la numele moșierului Ipo care era proprietarul terenului unde e situat satul acum. Tot de atunci circulă o teorie conform căreia, locuitorii cu numele de familie de origine slavă cum ar fi Hostiuc, Hladiuc, Hreceniuc, Guliciuc, ar fi descendenții unei etnii din Carpații Galiției care s-au instalat în sat aducând și limba cu ei, un dialect slav asemănător cu limba ucraineană, mai exact, ruteana.

A doua versiune asupra numelui localității apare după al doilea război mondial, această variantă afirmând că la  origine, locuitorii Ipoteștiului erau ucrainieni, soldati cazaci, stabiliți aici în urma unei bătălii pierdute cu moldovenii, în evul mediu, numele satelor din comună fiind tot de origine ucraineană. Conform acestei teorii, Ipotești venind de la «lepa, lepoteasca » ce înseamnă « tei ».

Numele satului Lisaura, ar fi tot de origine slavonă provenind de la expresia slavă „lis na hori”, care înseamnă „pădurea de sus”,  sau „lisa hora”  care se traduce prin „dealul pădurii”. Într-un document german din 1820, se precizează ca „locul (terenul) Mitropoliei Tătăraș se chiamă Lisaura de la o vreme încoace. Lisaura venind de la cuvântul rusesc „les” care înseamnă pădure”.

Numele localității Tișăuți ar veni de la  cuvântul „tisena, tise” ce înseamnă „tăcere, liniște”.

Din istoria locului

Cercetarea arheologică relevă faptul că teritoriul satului Ipotești a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri. Dovadă stau mărturiile arheologice găsite în zona ,,Seliște” – și anume bucăți de chirpic și zgură metalică, alături de fragmente ceramice aparținând culturilor Poienești – Lukasovka, Stâna de Mureș încă din Evul-Mediu. De altfel, și toponimul „Seliște/siliște” face referire la un loc pe care a fost așezat mai demult un sat, vatra satului. În zona ,,Lan”, la jumătatea terasei superioare a răului Suceava, pe drumul ce face legătura între drumul județean DJ 208 Suceava – Bosanci și sat, în ravena de la marginea drumului s-au descoperit fragmente arheologice din cultura Criș, fapt care a determinat ca în anul 1971 să se întreprindă un sondaj arheologic. Sondajul a intersectat o locuință de suprafață din care s-au recoltat fragmente ceramice, unele având o angobă roșiatică cu amestec de nisip. Alte fragmente erau ornamentate cu proeminențe, iar cele mai multe vase aparțineau tipului cu fundul îngroșat, tipice acestei culturi. De asemenea, s-au găsit daltițe de marnă și silicolit, precum și câteva piese de silex.

Foarte interesantă este și descoperirea unei așezări neolitice, precum și a unei necropole geto – dacice din secolul IV – III î.en. în punctul ,,La pod la Rediu”. Situl arheologic „La pod la Rediu”, inclus în prezent pe „Lista monumentelor istorice din județul Suceava” sub codul SV-I-s-B-05399, se află de o parte și de alta a podului de pe șoseaua care face legătura dintre localitățile Ipotești și Bosanci, în dreptul pădurii Rediu. Este printre puținele descoperiri funerare din Moldova aparținând acestei perioade și unica pentru nordul acestei zone care ilustrează unitatea culturii materiale și spirituale geto – dacice în zonele extracarpatice ale Daciei.

Tot aici au fost descoperite urme ale prezenței umane datând din perioada neolitică (6500 – 3500 î. Hr) constând din: așchii, lame și nuclee de silex, urme de ceramică etc aparținând, cel mai probabil, culturii precucuteni. Această vatră a continuat să fie locuită, aici descoperindu-se și o necropolă cu două morminte de incinerație, datând din sec. IV-III a. Hr. (Latène). Aici s-au descoperit resturi de ceramică, preponderent grosieră, de culoare gri sau cărămizie. Doar câteva fragmente au fost realizate din pastă fină și decorate cu crestături pe margine. Materialul arheologic aparține, cel mai probabil, culturii Noua.

Alte descoperiri făcute cu prilejul asfaltării drumului județean DJ 208 Suceava – Ipotești au surprins o conductă care traversa șoseaua îndreptându-se către platoul Cetății de Scaun. Conducta surprinsă constituie un segment din traseul unei instalații de alimentare cu apă potabilă a Cetății de Scaun a Sucevei, conducta ce pornește din zona ,,Șipot”, unde probabil se amenajase o captare de izvoare. După tipologia conductelor descoperite în orașul Suceava, cele găsite în satul Ipotești aparțin secolului al XV-lea, respectiv al XVI-lea și arată că această amenajare poate fi datată în vremea lui Ștefan cel Mare sau a urmașilor săi imediați.

Prima atestare documentată a satului Ipotești apare în 1586, când într-un document în limba slavonă se vorbește despre vătămanul/hotarnicul Simașco din Epotesci. Referirile din secolul XVII sunt însă mult mai numeroase. Astfel, un document din 1638 amintește de „megiașii” din Epotest, iar un altul din 1666, vorbește despre boierul Ursache care primea Ipoteștiul ca moșie.

Hotarele satului Ipotești s-au fixat la 3 august 1716.

Dintr-un alt document aflăm că Constantin Cantacuzino Măgureanul, care stăpînea numeroase sate, printre care și Horodnicenii și Ipoteștiul, s-a stabilit în curțile boierești de la Tișăuți. Din documentele ce ni s-au păstrat rezultă că acesta a avut serioase preocupări gospodărești. In 1788 fiul său Ienache scria că își aduce aminte „din auzire de la părinți“ că în vremea cînd aceștia au stat la Tisăuți „ave ezitu un heleșteu din sus de hăleșteul Parțăcul“.

Drumul care face legătura dintre Suceava și Ipotești (și care continuă spre Bosanci, Liteni și mai departe) a fost atestat documentar pentru prima dată în vremea lui Ștefan cel Mare, în anul 1456, sub numele de „drumul cel mare al Sucevei”, deși probabil vechimea acestuia este cu mult mai îndelungată. Două secole mai târziu, în 1663 acesta era numit „drumul cel vechiu de vine de la Suceava”, pentru ca în 1726 să i se spună „drumul cel mare, iar în 1753 „drumul Harabagiilor” sau „calea mare”

Ipoteștiul azi

Astăzi, comuna Ipotești este una dintre cele mai dezvoltate localități din județul Suceava. Situată la mai puțin de 10 minute de municipiul reședință de județ, a atras o multitudine de investitori,  îndeosebi în zona imobiliarelor, dar sunt suficiente firme pe teritoriul comunei care au alte obiecte de activitate, contribuind împreună la o dezvoltare fără precedent a zonei.